Rusia trimite paznici în școli după protestele pro Navalîi

Rusia trimite paznici în școli după protestele pro Navalîi

Sursă foto: pixabay

Publicat de Valentina Drăgoi la 3 februarie 2021, 15:20
Din cuprinsul articolului

Rusia ia o decizie drastică în contextul în care protestele pentru arestarea lui Aleksei Navalîi continuă. Mai exact, marea putere a globului vrea să evite implicarea elevilor într-o astfel de acțiune.

Rusia vrea măsuri drastice. Potrivit unui articol publicat de cotidianul rus Kommersant, marea putere a globului intenţionează să trimită paznici în şcoli după protestele împotriva plasării în detenţie a principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, pentru a-i împiedica pe elevi să participe la aceste demonstraţii, notează Dpa.

Mai exact, se pare că un personal special instruit ar urma să le vorbească tinerilor „pe limba lor” şi să discute cu ei despre mitingurile neautorizate.

De menționat este faptul că autorităţile ruse încearcă de mai multe zile să suprime prin toate mijloacele protestele organizate de susţinătorii lui Navalnîi.

În momentul de față, şcolile vor fi supravegheate mai mult, în condiţiile în care mulţi dintre protestatari sunt tineri. Potrivit activiştilor în domeniul drepturilor omului, 205 de minori au fost arestaţi duminica trecută pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Ce decizie va lua Rusia

În același timp, ministrul educaţiei rus Serghei Kravţov nu vrea să lase această „muncă educaţională” doar pe seama profesorilor. Personal special instruit va începe să lucreze în şcoli pe întreg teritoriul Federaţiei Ruse de anul viitor, însă în zece regiuni desfăşurarea instructorilor va fi testată în următoarele câteva luni. Ei vor primi pe lună echivalentul a 160 de euro în plus la salariu.

Trebuie menționat faptul că, în prezent, Kremlinul luptă să ajungă la noua generaţie, care se informează de pe reţelele sociale, nu prin mass-media controlate de stat. Ca niciun alt politician rus, Aleksei Navalnîi, 44 de ani, se bazează pe internet. El are la televiziunea de stat doar apariţii foarte scurte, aminteşte dpa.

Până acum în Federaţia Rusă au avut loc două demonstraţii de mare anvergură pentru eliberarea lui Navalnîi şi împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin.

De asemenea, în multe şcoli din Rusia, atenţionări împotriva participării la proteste au fost făcute în clasă, însă aceasta pare să fi avut un efect contrar: la Moscova, unii părinţi au declarat că aceasta a fost pentru prima dată când copiii lor au auzit vorbindu-se vreodată de Navalnîi şi acum ei au început să manifeste şi mai mult interes pentru acţiunile lui.

Valul de proteste vine după ce un tribunal rus l-a condamnat marţi pe Aleksei Navalnîi la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.