Rusia a contactat laboratorul german IDT pentru a produce în Europa vaccinul Sputnik V, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului german al Sănătăţii, după publicarea rezultatelor testelor clinice într-o revistă ştiinţifică, relatează AFP, conform Agerpres.

Institul rus Gamaleia, care a dezvoltat Sputnik V, precum şi fondul rus RDIF „sunt interesate de o cooperare pentru o posibilă producţie şi au contactat IDT Biologika”, cu sediul în landul Saxonia-Anhalt (est), a explicat purtătorul de cuvânt, fără a furniza alte detalii.

Germania servește drept intermediar pentru Rusia

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a spus că Germania „serveşte drept intermediar” pentru cererea rusă de a studia opţiuni de producţie în Germania şi în Europa.

Pentru moment, în afară de Rusia, vaccinul Sputnik V mai este produs în Kazahstan, India, Coreea de Sud şi Brazilia.

În ceea ce priveşte o eventuală distribuţie în Uniunea Europeană (UE), o procedură de omologare de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) este în curs.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a declarat miercuri că vaccinul ar urma „într-un viitor foarte apropiat” să fie produs în alte ţări străine.

Marţi seară, Angela Merkel s-a declarat deschisă la utilizarea vaccinului rusesc în Europa, cu condiţia să fie autorizat.

„Toţi cei care obţin autorizarea EMA vor fi absolut bineveniţi, am discutat exact despre acest punct cu preşedintele rus” Vladimir Putin, a declarat cancelarul german la postul public ARD.

Ea a propus, de asemenea, ca institutul federal german Paul-Ehrlich, însărcinat cu reglementările privind medicamentele, „să susţină Rusia” în cererea sa la EMA.

Vaccinul Sputnik V are o eficiență de 91,6%

Vaccinul Sputnik V, până acum subiectul unor controverse, este eficient în proporţie de 91,6% împotriva formelor simptomatice ale COVID-19, potrivit rezultatelor publicate marţi în revista medicală The Lancet şi validate de experţi independenţi.

Laboratorul IDT, specializat în producţia vaccinurilor pe bază de contract, a sistat la începutul lui ianuarie dezvoltarea unui vaccin propriu după ce a obţinut date mai puţin bune decât spera privind răspunsul imunitar după un prim studiu.

Laboratorul are 1.400 de salariaţi, la o cifră de afaceri în 2019 de 220 milioane de euro, potrivit propriilor date.