Miercuri, 15 noiembrie, a început Postul Crăciunului

Postul Crăciunului reprezintă primul post în calendarul bisericesc și ultima perioadă de abstinență din anul calendaristic. Lăsata secului a picat în seara zilei de 14 noiembrie. Totuși, atunci când această dată coincide cu o zi de miercuri sau vineri, se lasă sec mai devreme cu o zi. Durata acestui post este până în ziua de 24 decembrie.

Perioada de 40 de zile a Postului Crăciunului aduce aminte de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele divine scrise pe tablele de piatră ale Legii. Astfel, prin postul de 40 de zile, credincioșii se pregătesc să primească Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, născut din Fecioara Maria.

Postul nu se rezumă doar la renunțarea la anumite alimente, ci implică mult mai multe aspecte. Pe lângă evitarea mâncărurilor de dulce și înfrânarea lăcomiei, invidiei și egoismului, a gândurilor necurate și a vorbelor urâte, individul este chemat să-și ceară iertare pentru greșelile sale.

În timpul Postului Crăciunului, oamenii nu au voie să facă nunți. Nu se mănâncă produse de dulce, iar oamenii sunt îndemnați să manifeste mai multă bunătate și compasiune față de cei din jur.

Ce dezlegări există în timpul „Postului bucuriei”

Conform regulilor stabilite în pravile, în timpul Postului Crăciunului, miercurea și vinerea, ne abținem de la consumul de untdelemn și vin. În aceste două zile, perioada de post se întinde până la ora 3 sau 4 după-amiaza, când consumăm alimente uscate sau legume fierte.

În cazul în care miercurea sau vinerea coincide cu sărbătoarea unui sfânt care are o Doxologie mare, se permite consumul de untdelemn și vin, iar masa se serveste o singură dată în zi. În situația în care miercurea sau vinerea coincid cu sărbătoarea unui sfânt care are Priveghere, avem voie să consumăm untdelemn, vin și pește.

În plus, în cazul în care pomenirea sfântului ocrotitor al Bisericii are loc într-o zi de miercuri sau vineri, se consumă și pește.

În schimb, marțea și joia, ne abținem de la consumul de pește, optând doar pentru untdelemn și vin. În cazul în care cade sărbătoarea unui sfânt într-o zi de marți sau joi, cu o Doxologie mare, atunci este permis consumul de pește.

Rugăciunea care îi protejează pe credincioşi de necazuri şi le aduce spor în casă

„Iisuse, Cel ce ai descoperit gândurile cele rele ale lui Irod, descoperă gândurile rele ale vrăjmaşilor noştri; Iisuse, mielul cel nevinovat, nu ne da nouă, ca prin păcatele noastre, să fim ucigaşi ca Irod;

Iisuse, Cel ce cunoşti gândurile oamenilor, mintea noastră de gândurile cele rele o curăţeşte; Iisuse, Cel ce Te-ai ascuns de Irod cel rău, nu Te ascunde de noi, păcătoşii;

Iisuse, Cel ce ai fugit de mânia lui Irod, acoperă-ne şi pe noi de mânia oamenilor, care se pornesc cu răutate asupra noastră; Iisuse, Cel ce pe Irod ca pe un făcător de rele l-ai arătat, arată şi pe cei ce în ascuns ne fac nouă rău;

Iisuse, Cel ce iubeşti pe toţi oamenii, dă-ne şi nouă să iubim pe toţi, şi chiar pe vrăjmaşii noştri; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne! Amin!”

Zilele cu dezlegare la peşte în ultimul post din 2023

Iată toate zilele din Postul Crăciunului din acest an în care există dezlegare la peşte:

  • 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
  • 25 noiembrie;
  • 26 noiembrie;
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
  • 3 decembrie ;
  • 4 decembrie;
  • 5 decembrie;
  • 6 decembrie – Sfântul Nicolae;
  • Joi, 7 decembrie;
  • 9 decembrie;
  • 10 decembrie;
  • 12 decembrie;
  • 16 decembrie;
  • 17 decembrie;
  • 18 decembrie.