Roxana Dobre ar divorțat imediat de Florin Salam dacă ar avea o amantă: „Nu aș accepta niciodată”

Florin Salam a găsit fericirea în brațele Roxanei Dobre în urmă cu opt ani de zile. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de aproape zece ani și au trei copii împreună. În plus, în acest an, și-au jurat iubire veșnică în fața lui Dumnezeu. Cu toate acestea, iubirea imensă pe care Roxana Dobre i-o poartă soțului ei s-ar putea stinge imediat. Ea a dezvăluit, recent, ce ar determina-o să divorțeze imediat de Florin Salam.

Menționăm că Roxana Dobre este o femeie înțelegătoare și deloc geloasă, de aceea nu o deranjează că soțul ei este înconjurat mereu de sute de fane. Ea înțelege că succesul lui atrage femeile. Ba mai mult, nici nu ar deranja-o dacă Florin Salam ar petrece o noapte în compania altei femei. Însă Roxana Dobre nu ar accepta niciodată ca Florin Salam să aibă o amantă. Ea ar divorța imediat, indeferent de cât de mulți copii ar avea împreună.

„Pentru o seară nu e nicio problemă. Îl dau eu, nu mă deranjează. M-ar deranja și asta i-am spus-o și soțului meu de când l-am cunoscut pentru că știind meseria și fiind tot timpul înconjurat de femei. I-am spus, dacă faci ceva fără să simt eu atunci când mergi la concertele tale, dar fără să știu eu și fără să aud eu, nu mă afectează.

Dar dacă încerci să îți iei pe altcineva în parale cu mine, adică amantă, pot să am și zece copii cu tine că nu aș accepta niciodată. Și nu din frustrare, ci pentru că mă uit la mine și știu ceea ce pot ca și femeie și ceea ce îți ofer și atunci nu am de ce să fiu eu pe locul doi niciodată”, a mărturisit, recent, Roxana Dobre în cadrul podcastul „După faptă și răsplată”, prezentat de Cristina Șișcanu.

Florin Salam, tandru cu soția sa înainte de spectacol

Vă amintim că, în urma scandalului cu PRO TV, Florin Salam și-a reluat activitatea și a început, din nou, să îi bucure pe oameni cu vocea sa. Înainte de un concert, el și soția sa au fost surprinși într-o parcare.

În urmă cu puțin timp, Florin Salam se pregătea pentru un nou eveniment. Bărbatul a fost surprins într-o parcare în timp ce își încărca recuzita în mașina personală. Înainte de a pleca din acea parcare, soția sa a coborât în pijamale pentru a vorbi cu el. În acel moment, Florin Salam i-a sărutat mâna femeii iubite și a mângâiat-o, apoi soția sa i-a întors gestul de tandrețe. Momentul a fost surprins de către jurnaliștii de la MediaFlux.

Sursă: MediaFlux