Grupul financiar francez Rothschild, prezent în România prin intermediul fondului de investiţii EdR Real Estate (Eastern Europe), a decis să încheie parteneriatul cu firma israeliană Ocif, alături de care avea în dezvoltare două proiecte rezidenţiale în Bucureşti, din cauza unor divergenţe pe seama administrării proiectelor, potrivit unui anunţ al companiei.

Fondul şi-a informat investitorii că EdR Real Estate (Eastern Europe) şi Ocif au decis să îşi încheie relaţia de parteneriat ca urmare a dificultăţilor financiare traversate de Ocif şi a divergenţelor pe seama administrării proiectelor dezvoltate în parteneriat.

Cele două companii au dezvoltat în parteneriat ansamblul rezidenţial Vivando Unirii (foto), amplasat pe un teren de 8.000 mp, lângă Piaţa Unirii, achiziţionat în anul 2006 contra sumei de 3,2 mil. euro. Proiectul a necesitat o investiţie de 25 mil. euro şi cuprinde 110 locuinţe de una, două, trei şi patru camere, totalizând o suprafaţă construită de circa 10.500 mp. Lucrările de construcţie la proiect se apropie de finalizare.

Cele două companii partenere mai deţin un teren de circa 90.000 mp în Pipera, unde intenţionau să construiască tot un proiect rezidenţial. Planurile investitorilor presupuneau dezvoltări imobiliare locale de 200 mil. euro.

„Ţeapă“ de la primărie

În raportul companiei se precizează că un proiect rezidenţial din Bucureşti a fost cel care „a dat bătăi de cap“ fondului. Pe lângă problemele de finanţare şi de scădere a valorii proprietăţilor, fondul a raportat că municipalitatea din Bucureşti i-a anunţat că există un conflict între planurile de dezvoltare ale companiei şi Planul Urbanistic Zonal (PUZ) care se traduce într-o reducere substanţială a porţiunii de teren pe care se putea dezvolta proiectul.

Fondul mai este prezent pe piaţă prin intermediul parteneriatelor pe care le are cu firmele Nanette Real Estate (dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Lake Towers), Atlas Real Estate (proprietarul Golden Tulip de pe Calea Victoriei), Euro Habitat (dezvoltatorul Planorama) şi BSR Europe.

Compania deţinea la sfârşitul anului trecut un portofoliu de 18 proiecte rezidenţiale la nivel internaţional, dintre care nouă erau în diferite faze de construcţie. Majoritatea proprietăţilor au fost cumpărate la preţuri „umflate“, de la un grup de investitori printre care se numără Roy Gill şi Eitan Eldar, acţionarii Euro Habitat.

Compania a raportat pierderi de 26,8 mil. euro pentru anul trecut, în comparaţie cu pierderile de 40,5 mil. euro înregistrate în 2008.

EdR Real Estate (Eastern Europe) mai activează în Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria şi Ungaria.