Ionuț D. are 30 de ani și de mai bine de un an practică o meserie nouă: bate din palme la comandă în show-uri tv. În realitate nu e chiar o meserie, nici un hobby. Și nici nu se poate trăi din ea.
E mai degrabă un „alt mod de a umple timpul“, încearcă el să explice, după ce câteva luni a căutat în zadar ceva de lucru: compania la care lucrase ca programator a redus numărul angajaților. „Dacă ar fi să prind trei show-uri tv într-o zi, aș câștiga 30-40 de lei, adică între 10 și 15 lei pentru fiecare emisiune de divertisment la care merg, înmulțit cu, să zicem, 25 de zile, facem o medie de 850 de lei. Foarte puțin, dar mai bine decât nimic“, explică el resemnat, mai ales că sunt zile în care nu este solicitat.
Oameni precum Ionuț D., numiți simplu „aplaudaci“ sau „public spectator“, au crescut afacerile firmelor de casting prezente pe acest segment, în ultimii trei ani de criză, când rândul șomerilor a fost îngroșat de zecile de concedieri. „În baza noastră de date există 30.000 de persoane, dintre care circa 4.000 sunt active. În general, avem dificultăţi să găsim public adult cu vârsta între 35 şi 40 de ani. Mulți sunt studenți în primii ani“, spune Valentin Anița, proprietarul Happy Mind Events, care acoperă aproape 70% din piața de public spectator tv, evaluată la 800 mii de euro. Cu mențiunea că, explică tot el, mai sunt două firme care lucrează cu o parte din show-urile Kanal D și ProTv, care au propria companie de casting.
Anița are încredere în afacerea lui, pe care a fondat-o acum aproape 13 ani, când distribuia public spectator în celebra „Surprize, Surprize“ de la televiziunea națională, chiar dacă la noi nu se poate vorbi de o piață de casting matură, așa cum se întâmpla în alte țări din Europa de Vest, unde există o adevărată industrie.
„În Franța sau Germania, un om este plătit cu 25-30 de euro pe zi, în timp ce la noi vorbim de 2-3 euro, în cazul publicului spectator. Dacă ne referim la un animator de public, în străinătate acesta câștigă mii de euro, în timp ce la noi câteva sute“, dă Anița un amănunt comparativ. Nu e de mirare, dacă ne gândim la rolul lui: îi face pe oameni să râdă, să zâmbească, îi coordonează artistic, așa cum face „un șef de galerie“.

Este un business profitabil?
Pe scurt, cum funcționează o asemenea afacere? Firma deținută de Anița are mai multe contracte încheiate cu stații tv, până în prezent ajungând la colaborări pentru 650 de emisiuni – cunoscute de la Tvr1, B1 TV, Kanal D sau Antena 1 –, dar și titluri de producții. „Este ca la teatru, numai că noi nu vindem bilete, ci sunt remunerați oamenii care vin: între 10 și 35 de lei pentru o filmare, în funcție de numărul de ore. Nu ne comparăm cu show-urile mari din afară, gen Oprah, unde se vând bilete, oamenii plătesc să meargă acolo“, explică el.

Filmele, mult mai profitabile
Lucrurile se schimbă în cazul figu­rației pentru telenovele, unde un figurant primește 80-90 de lei pentru o filmare simplă, sau dublu în cazul unei figurații „mai speciale“, însoțite de o replică sau un salut.
Cât despre reclame, personajul principal câștigă și 800 de euro, pentru că în acest caz este vorba despre drepturile de imagine pe care le cedează pentru mai multe luni.
Iar dacă personajul este o „vedetă“ – în baza de date a Happy Mind Events sunt și actori profesioniști sau amatori –, și clientul o companie mare, sumele ajung și la câteva mii de euro. „Pe reclame, ca business, nu ai continuitate. Poți să ai luna asta un proiect sau 20 de proiecte. Niciodată nu știi. Așadar, nu te poți baza pe reclame“, mai spune Anița, care își acoperă costurile și realizează un „mic profit“, mai ales datorită publicului pe care îl distribuie în show-urile tv, o piață „departe“ de cea din Europa de Vest, dar cu potențial pentru următorii cinci ani.

Cum este plătit publicul

– 10-35 de lei este suma pe care o primește o persoană care participă la o filmare pentru un show tv;

– 80-90 de lei – la atât se ridică suma primită pentru figurație în telenovele, pentru o filmare simplă, sau dublu în cazul unei figurații speciale;

– 25-30 de euro pe zi câştigă o persoană în Europa de Vest pentru o filmare la un show sau o figurație simplă;

– 800 de euro este câştigul mediu al unui personaj principal într-o reclamă, în România.