Tarifele la Teatrul Bulandra: Bilet premium de 120 de lei
Consilierii generali ai Municipiului București au aprobat modificări importante privind tarifele pentru mai multe instituții culturale. Printre acestea se numără Teatrul Bulandra, care introduce o nouă categorie tarifară denumită „Premium”, în valoare de 120 de lei.
Măsura vine în contextul în care în repertoriul instituției există spectacole cu bugete ridicate și distribuții remarcabile, potrivit raportului de specialitate.
În plus, tarifele deja existente pentru categoriile Premium I și Premium II vor fi majorate cu 20 de lei. Astfel, publicul interesat să urmărească producții de top va plăti mai mult pentru poziții avantajoase în sală.

Teatrul Metropolis adoptă o grilă de prețuri în nouă trepte
O schimbare semnificativă se aplică și la Teatrul Metropolis, unde a fost introdusă o nouă clasificare a biletelor în funcție de cererea publicului și de costurile de producție ale fiecărui spectacol.
Noile categorii de bilete sunt în număr de nouă, iar tarifele încep de la 32 de lei (Categoria a IX-a) și ajung până la 138 de lei (Categoria I).
Potrivit documentului justificativ, această modificare vizează flexibilizarea accesului publicului, dar și asigurarea unei surse suplimentare de venit pentru instituție.
„Clasificarea categoriilor de preţuri a rezultat din costurile de producţie ale spectacolelor şi cererea publicului pentru vizionarea acestora.
De asemenea, din analiza modului de vânzare a biletelor pentru fiecare spectacol în parte, s-a constatat că se impune o flexibilizare, o lărgire a plajei nivelului de tarife, astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor publicului, iar instituţia să îşi îndeplinească obiectivele, respectiv suplimentarea veniturilor”, reiese din raportul de specialitate.
Teatrul Evreiesc de Stat: majorări și tarife noi pentru vizitare
Și Teatrul Evreiesc de Stat a adoptat modificări tarifare, vizând atât biletele la spectacole, cât și serviciile adiacente.
Plafoanele maxime pentru tarifele biletelor din categoriile I și II vor fi majorate cu 10 lei. Astfel, un bilet de Categoria I va costa între 40 și 70 de lei, iar unul de Categoria II, între 40 și 60 de lei.
De asemenea, prețul caietelor program va crește de la 10 lei la 20 de lei. Teatrul introduce și un nou tarif, în valoare de 10 lei/persoană, pentru tururile ghidate ale clădirii.

Centrul „Palatele Brâncovenești”: tarife pentru filmări și evenimente private
Consilierii au aprobat, de asemenea, noile tarife aplicabile la Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, pentru activități culturale, artistice și private.
– 4.500 lei/zi/locaţie în cazul filmărilor pentru filme artistice, seriale tv, videoclipuri sau spoturi publicitare;
– 6.000 lei/zi/locaţie pentru filmări profesionale în interiorul clădirilor monument istoric;
– 3.500 lei/zi/locaţie pentru fotografii profesionale efectuate în interiorul clădirilor monument istoric;
– 500 lei/zi pentru fotografii sau filmări profesionale efectuate în spaţiul exterior pentru evenimente familiale;
– între 3.000 – 10.000 lei/zi (în funcţie de suprafaţă) pentru desfăşurarea unor evenimente culturale sau spectacole în aer liber;
– 2.000 lei/zi pentru utilizarea salonului de evenimente Domniţa Bălaşa;
– 2.450 lei/zi pentru utilizarea salonului de evenimente Vila d’Elchingen pentru organizarea de evenimente private.
Arcul de Triumf: vizite contra cost și tarife speciale pentru filmări
În ceea ce privește vizitarea Arcului de Triumf, tarifele vor fi diferențiate în funcție de categoria vizitatorilor.
Astfel, un adult va plăti 15 lei, elevii, studenții și pensionarii – 8 lei, iar copiii sub șapte ani și persoanele cu handicap vor beneficia de gratuitate. Serviciul de ghidaj în limba română va fi taxat cu 10 lei/vizitator.
Pentru activități profesionale, tarifele urcă semnificativ:
– 4.500 lei – filmare în incintă pentru filme artistice, seriale tv, videoclipuri muzicale, sporturi publicitare;
– 300 lei/oră – fotografii sau filmări profesionale pentru evenimente familiale;
– 3.500 lei/zi/locaţie pentru utilizarea temporară a incintei pentru evenimente culturale sau manifestări promoţionale.