Mai jos, redăm o declarație integral de-a avocatului Adrian Cuculis:

Este fără precedent ceea ce s-a întâmplat, însăși instituția ANPC a făcut implozie.

Avem același comisar din Contanța care a preluat tot ceea ce am descoperit noi în 2015 cu privire la creditele externalizate și a transformat totul în sancțiune pentru bănci, care vine acum cu o acuzație la adresa ANPC , de neglijență în serviciu sau chiar abuz în serviciu și incompetență.

Să ne amintim de ce sunt atâția în continuare cu contractele pline de clauze abuzive și alții care până acum au fost și alungați din propriile cămine.

Vă mai aduceți aminte ordonanța 50/2010? Exact accea pentru care sunteți acum în procese cu băncile.

Ei bine, cu voia largă și circularele ANPC-ului, marja băncii a fost stabilită la 2010 când libor și euribor erau atât de mici încă de 10-15 ori, astfel marja a fost extrasă și avea o valoare total disproporționată față de momentul semnării contractului.

ANPC chiar a încurajat băncile prin transpunerea viciată a OUG 50/2010 în favoarea Băncilor să aplice un indice de referință din 2010.

Vă mai aduceți aminte controlul tematic al ANPC pe creditele Chf? Ei bine și acesta a fost oprit, motivat de litigiile aflate în instanță.

Vă mai amintiți că tot ANPC a dat o « circulară » prin care, ce sa vezi? … dacă nu denunțasei actul adițional nu ți se mai cerceta plângerea pe clauze abuzive și practici incorecte.

Este fără putere de tăgada că ați fost mințiți și puși la zid de catre cei care aveau obligația de a vă apăra, nu mai spun că au fost și alții apărători febrili care au făcut front comun cu ANPC, elogiindu-i activitatea, dar și alții care îndrumau atât de călduros către CSALB.

Vă mai amintiți că CSALB funcționează în cadrul ANPC ? Cum mai poate să creadă cineva că acele procese verbale și tot ce a «  facut ANPC »  au fost de bună credință?

 

Evident că « măsurile luate » au fost luate când deja totul era prea evident, fiindcă de 8 ani tot sap în negura instituțiilor bancare și tai zilnic din tentaculele ei și nu se mai putea ascunde adevărul.

Consecința, dragi români?

Oug 50/2010 trebuie să urmeze calea anulării în integralitatea ei, Marja creditului dacă nu o face legiuitorul după această informare publică, să fie stabilită de la momentul contractării atunci instanțele ar trebui în toate procesele să ia această decizie iar cu privire la acest aspect dar și la cel referitor la împrumuturile în CHF, începând de astăzi, ANPC va sta în calitate de pârât pentru a răspunde pentru lipsa / neglijența / abuzul în serviciu de care a dat dovadă și vom cere ca pretențiile îndreptate spre bancă să fie suportate în caz contrar de catre ANPC.

Planează acum mai mult decât oricând, suspiciunea că OUG 50/2010 a fost transpusă la ordinul băncilor și cineva a avut mult de profitat, ceea ce face ca legea să fie ilegală și debitorii să fie călcați în picioare.

Faptele sesizate de altfel, opinez că fac obiectul unor grave infracțiuni de asemenea și perioada analizată va face obiectul unei sesizări penale pe care o voi redacta și depune la parchet.

De asemenea, în funcție de rezultatul investigațiilor, va fi posibilă tragerea la răspundere într-un proces mamut al ANPC pentru toate dramele (mii, zeci de mii de debitori) pentru prejudiciile suferite de către toți debitorii având în vedere culpa criminală de care a dat dovadă ANPC.