Preţul rămâne criteriul principal în alegerea companiei aeriene sau a rutei de zbor, însă opţiunile de călătorie ale românilor au evoluat, iar aceştia caută din ce în ce mai mult destinaţii îndepărtate, în care se ajunge prin cel puţin două segmente de zbor. Turiştii români sunt mult mai deschişi la opţiuni creative de zbor, cu zboruri operate de două sau mai multe companii aeriene sau cu escale de 24 de ore în care pot explora încă o destinaţie. Acestea sunt concluziile unei analize interne Vola.ro. 

Românii aleg întotdeauna variantele cele mai avantajoase din punctul de vedere al preţului şi au ajuns în destinaţii mediu curier la preţuri până în 200 euro / bilet. Spre exemplu, un zbor Bucureşti – Marrakech costă în jur de 400 euro, folosind acceasi companie de linie. Dacă turiştii optează pentru rezervarea Smart Connection, cu un zbor cu două companii low cost, preţul ajunge la 160 euro / persoană. Pe lângă Marrakech, alte destinaţii solicitate sunt Tenerife, Porto, Ibiza şi Palma de Mallorca. 

Turiştii care aleg variantele de zbor ieftine sunt predominant tineri, până în 35 de ani, care preferă să îşi lase o escală cât mai lungă între segmentele de zbor astfel încât să mai exploreze încă o destinaţie. 

„Principalul risc la zborurile cu mai multe companii aeriene este legat de lipsa de drepturi a pasagerilor în cazul în care se pierde o conexiune din cauza unui segment de zbor anterior, cu o altă companie aeriană”, a declarat Daniel Truica, CEO Vola.ro.