Românii achită 500 de lei către stat. Măsura e valabilă în toată țara. Se aplică începând cu 4 iulie

Românii achită 500 de lei către stat. Măsura e valabilă în toată țara. Se aplică începând cu 4 iulie

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 30 iunie 2025, 20:47

A șasea ediție a programului FIDELIS din 2025, desfășurată între 4 și 11 iulie, vine cu o serie de noutăți și facilități dedicate investitorilor, în special donatorilor de sânge.

Pentru prima dată, donatorii de sânge pot achiziționa titluri de stat FIDELIS emise în euro, în paralel cu cele în lei, beneficiind de dobânzi preferențiale și condiții speciale de subscriere. Dobânzile acordate în cadrul acestei ediții ating până la 8,25% pentru titlurile în lei și până la 6,30% pentru cele în euro.

FIDELIS VI debutează cu dobânzi record și opțiuni în euro pentru donatori

În funcție de maturitatea aleasă, investitorii pot opta pentru:

  • în lei: 7,25% (2 ani), 8,25% (2 ani – donatori), 7,70% (4 ani), 7,95% (6 ani);
  • în euro: 3,40% (2 ani), 4,40% (2 ani – donatori), 5,50% (5 ani), 6,30% (7 ani).

Tranșele speciale destinate donatorilor de sânge oferă dobânzi preferențiale și condiții de accesibilitate sporite. Astfel, aceștia pot investi în titluri în lei cu scadență la 2 ani și dobândă de 8,25%, sau în euro, cu o dobândă de 4,40% pe 2 ani. Pragul minim de subscriere pentru aceste tranșe este redus la 500 de lei, respectiv 1.000 de euro, cu un plafon de 100.000 lei pentru investițiile în lei.

„Suma totală investită de la începutul anului, de peste 10,74 miliarde de lei, din partea a peste 115.000 de investitori, alături de contribuția remarcabila a donatorilor de sânge, este o dovadă a creșterii vizibilității acestui program și a spiritului civic al românilor. Mulțumim tuturor pentru participare!”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Fidelis
SURSA FOTO: BVB

Investitorii au posibilitatea de a achiziționa titlurile de stat prin intermediul băncilor partenere

Investitorii au posibilitatea de a achiziționa titlurile de stat prin intermediul băncilor partenere: BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale, Alpha Bank și TradeVille (în parteneriat cu Libra Bank). Aceste titluri sunt listate la Bursa de Valori București și pot fi tranzacționate înainte de maturitate, oferind flexibilitate și randamente proporționale cu perioada de deținere.

Veniturile obținute din titlurile de stat FIDELIS sunt neimpozabile, ceea ce le transformă într-o opțiune de economisire avantajoasă. Programul se completează cu oferta Tezaur, astfel încât investitorii pot alege dintr-o gamă completă de maturități între 1 și 7 ani, în lei sau în euro.

În cele cinci ediții anterioare ale programului FIDELIS din 2025, s-au înregistrat peste 115.000 de ordine de subscriere, suma totală investită depășind 10,74 miliarde de lei. Din total, 16.789 de investitori sunt donatori de sânge, aceștia contribuind cu peste 1,14 miliarde de lei. Aceste cifre reflectă atât atractivitatea programului, cât și implicarea civică a românilor.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.