România, producător strategic de gaze. Ce loc avem în UE
România a ocupat locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte producţia de gaze naturale, cu 9,5 miliarde de metri cubi, potrivit raportului realizat de compania britanică BP la nivel mondial.
Producţia de gaze a României s-a micșorat cu 3,7% faţă de cea din anul 2017.
Locul întâi în rămâne Marea Britanie, cu 40,6 miliarde de metri cubi anul trecut, în scădere cu 31,5%. Urmează, pe locul doi, Olanda, cu 32,3 miliarde de metri cubi, în scădere cu 16,3%.
La nivel mondial, producţia de gaze anul trecut a totalizat 3.867 miliarde de metri cubi, cu 5,2% mai mult decât în 2017.
Pe primul loc în lume au fost Statele Unite ale Americii, cu 831,8 de miliarde de metri cubi, în creştere cu 11,5%.
Pe locul doi la nivel global s-a situat Federaţia Rusă, cu 669,5 miliarde de metri cubi, în creştere cu 5,3%, urmată de Iran, cu 239,5 miliarde de metri cubi, cu 8,8% în plus.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





