România, la un pas de o criză economică majoră! Avertismentul lui Florin Cîțu este cutremurător
Florin Cîțu, acutualul lider PNL a declarat ca este îngrijorat în legătură cu creșterea dobânzilor și a inflației. Potrivit fostului premier, acești doi indicatori cresc numai înainte de o criză economică. Cîțu a mai adăugat că orice veste venită din partea agențiilor de rating care dovedesc că direcția României nu este una corectă, vine la pachet cu costuri din ce în ce mai mari pentru împrumut.
„Mă îngrijorează evoluţia unor indicatori economici care sunt legaţi, bineînţeles, inflaţie, dobânzi. De obicei, vedem o creştere a inflaţiei şi a dobânzilor înaintea unei crize economice. Şi depinde doar de măsurile pe care le vom lua la guvernare să nu avem o criză economică. Soluţii vom găsi şi avem, doar trebuie să ne punem la masă şi să le căutăm, pentru că dacă noi am reuşit să găsim soluţii atunci când economia a fost închisă două luni de zile – nu există altă provocare mai mare să poţi să scoţi economia dintr-o astfel de criză – vom găsi şi acum. Doar trebuie să accepţi că există o problemă şi apoi să venim cu o soluţie”, a declarat, într-o conferinţă de presă, liderul PNL.
Florin Cîțu: „Trebuie să fim foarte atenţi!”
Întrebat de jurnalişti dacă s-a discutat în interiorul coaliţiei despre costurile mari la care se împrumută Ministerul Finanţelor, Florin Cîţu a răspuns că a vorbit despre aceste îngrijorări ale sale şi public şi în coaliţie.
„Sunt sigur că vom avea o coaliţie în perioada următoare în care ministrul Finanţelor va explica dacă aceste îngrijorări ale mele sunt împărtăşite şi de ei. Sper ca evoluţia dobânzilor sau măsurilor pe care le vom lua să nu ducă la o creştere şi mai mare a dobânzilor, a inflaţiei. Ne aşteaptă în martie evaluarea României de către agenţiile de rating şi orice semn dinspre agenţiile de rating care arată că România nu merge într-o direcţie bună va însemna costuri şi mai mari de împrumut pentru România. De aceea trebuie să fim foarte atenţi cu măsurile pe care le luăm. Toate să meargă în direcţia menţinerii deficitului cel puţin la nivelul la care ne-am asumat la începutul anului”, a explicat el.
Florin Cîţu a mai spus că îl interesează ce se întâmplă cu sistemul de sănătate, pentru că „la 20.000 de persoane infectate zilnic înseamnă 20.000 de concedii medicale”, iar dacă acele persoane au fost contact direct cu cineva „mai înseamnă concedii medicale şi pentru acele persoane”, rezultând „costuri suplimentare la buget”.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





