Marți a avut loc, la sediul Ministerului Transporturilor, în prezența ministrului Lucian Bode,  cea de a XXVI-a Reuniune a Consiliului Interministerial pentru Siguranță Rutieră, prima reuniune organizată din 2017.

”Avem o strategie pentru a ne deplasa în siguranță pe drumurile din România. Toate planurile și măsurile pe care le discutăm trebuie să se reflecte de urgență în scăderea numărului de victime ale accidentelor rutiere”, a declarat, cu această ocazie, ministrul Transporturilor.

Strategia Națională pentru Siguranță rutieră

Pe agenda reuniunii la care au participat, în calitate de membri ai CISR, reprezentanții administrației publice centrale, ai Poliției Rutiere, Primăriei Municipiului București și ai structurilor asociative din administrația publică locală, s-au aflat subiecte precum:

– Aprobarea Raportului pentru perioada 2016-2019 cu privire la implementarea Strategiei Naționale pentru Siguranță rutieră 2016-2020;

– Programul Național de Acțiuni prioritare pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Siguranță rutieră 2016-2020;

– Analiza de impact privind introducerea cursurilor de conducere defensivă ca element de creștere a siguranței rutiere;

– Proiectul de implementare a sistemelor automate de măsurare a vitezei și a abaterilor în trafic;

– Proiectul pilot pentru păstrarea distanței în mers.

Încurajarea conducerii defensive

În urma discuțiilor, membrii CISR și-au declarat sprijinul activ pentru crearea unui cadru legal de încurajare a organizării de cursuri de conducere defensivă. Astfel, în perioada următoare se va constitui un grup de lucru pentru revizuirea legislației în vigoare pentru implementarea conceptului de conducere auto defensivă.

Totodată, în cadrul reuniunii, s-a stabilit că urmează să fie elaborat și înaintat Guvernului un set de măsuri legislative și organizatorice pentru implementarea sistemelor automate de măsurare a vitezei și abaterilor în trafic la nivel național.

Membrii CISR au fost de acord cu promovarea unui sistem de informare a conducătorilor auto pentru măsurarea distanței de siguranță între vehicule pentru evitarea accidentelor de tip față/spate, în special pe rețeaua de autostrăzi și drumuri expres. În acest sens, reprezentanții Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și cei ai Ministerului Afacerilor Interne vor face demersurile necesare pentru introducerea rapidă a semnalizării rutiere verticale și orizontale, conform standardelor în vigoare.

Risc rutier crescut

”Ne-am întâlnit astăzi pentru a stabili cu toții ce putem face pentru ca pierderile de vieți omenești rezultate în urma accidentelor auto să nu mai fie la nivelul alarmant la care este în prezent. Ne aflăm într-un punct critic, în care costurile economice și sociale ale pierderilor din accidentele rutiere se ridică în România la aproximativ 2% din PIB. Este enorm.

Dar ce este și mai grav este faptul că suntem pe primul loc în topul țărilor europene cu risc rutier crescut, înregistrându-se 98 de morți la milionul de locuitori în condițiile în care media europeană este de 49 de morți.

De aceea vă solicit tuturor celor implicați ca măsurile pe care de comun acord le-am stabilit astăzi să fie realizate cu celeritate.

”Destine frânte”

Nu ne permitem să pierdem niciun moment deoarece acest lucru se poate traduce oricând în pierderea unei vieți. Și dacă toate analizele pe care le prezentați se raportează la niște cifre seci, nu trebuie să uitați că dincolo de aceste cifre sunt destine frânte.

Astăzi avem și un reper clar fixat la nivelul Uniunii Europene: acela de a reduce cu 50% consecințele accidentelor rutiere, până în 2030. Guvernul se implică asumându-și, prin CISR, rolul de coordonator al programelor și acțiunilor ce privesc siguranța rutieră la nivel național.

De aceea la nivelul Consiliului există tot sprijinul și toate mecanismele care sunt necesare pentru implementarea Strategie Naționale de Siguranță Rutieră care să determine ca rezultat direct atingerea obiectivului asumat la nivelul UE”, a declarat ministrul Lucian Bode.