România are 10.000 agricultori în sistem ecologic, care lucrează 300.000 hectare de teren agricol

România are 10.000 agricultori în sistem ecologic, care lucrează 300.000 hectare de teren agricol
Publicat de CAPITAL la 27 decembrie 2011, 10:16

România are 10.000 de agricultori în sistemul ecologic, majoritatea fiind fermieri mici cu suprafeţe de teren de câteva hectare sau animale, potrivit preşedintelui Asociaţiei Bio-România, Marian Cioceanu.

„Este pentru prima dată când într-un an se majorează de trei ori numărul operatorilor din sistemul ecologic. Astfel, de la 3.800 de operatori anul trecut, acum s-a ajuns la peste 10.000”, a spus Cioceanu.

El a arătat majoritatea celor care s-au înscris în programul de conversie la sistemul ecologic mai ales fermieri şi agricultori mici, cu 3 până la 20 hectare, cu 3-5 vaci, cu 100 oi sau cu 100 de stupi. Motivul pentru care micii agricultori s-au înscri în program este legat de faptul că aceştia primesc subvenţii cuprinse între 1.500 şi 6.000 euro, în funcţie de suprafaţa cultivată şi animalele deţinute.

“În acest an au fost acordate subvenţii de 3 milioane euro, iar anul viitor sprijinul se va ridica la 4,5 milioane euro”, a precizat Cioceanu.

Pe de altă parte, fermierii mijlocii şi mari primesc subvenţii doar după perioada de conversie de trei ani, când sunt déjà acreditaţi ca producători bio.

Pentru că cei mai mulţi înscros în program sunt fermieri mici, suprafaţa arabilă intrată în sistem eco s-a mărit cu doar 10%.

În acest moment, suprafaţă agricolă ecologică s-a majorat de la 260.000 hectare la 300.000 hectare, din care terenul arabil este de 100.000 hectare. Dacă avem în vedere toată suprafaţa arabilă a ţării, cea eco reprezintă doar 1%”, a spus Cioceanu.

Pentru 2012, se estimează o majorare a numărului de agricultori care vor intra în sistemul de certificare. “Anul viitor ne aşteptăm ca numărul operatorilor în domeniul ecologic să ajungă la 20.000”, a mai arătat Cioceanu.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.