Revine starea de urgență în România? Nelu Tătaru aruncă bomba chiar de alegeri. Acum e clar
Anunț major pentru milioane de români. Nelu Tătaru vine cu noi vești privind instituirea unei noi stări de urgență. Potrivit ministrului, România s-ar putea confrunta cu o nouă creștere a numărului de noi cazuri de infectare cu COVID-19.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, că nu se pune problema instituirii stării de urgenţă în perioada următoare. Totodată, ministrul a subliniat faptul că decizia de declarare a stării de urgență vine din pareta președintelui, în funcție de informațiile care sosesc de la Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne.
„Nu avem în evaluarea noastră instituirea stării de urgenţă. După cum ştiţi, este un apanaj al preşedintelui declararea stării de urgenţă, după informaţiile care vin de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, comunităţile ştiinţifice, precum şi evoluţia pe care o vom analiza în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
În acest moment evaluăm prima lună dificilă, septembrie, lună în care avem mai multe reveniri la activitate, restaurante, teatre, cinematografe deschise, revenirea din concedii, transportul în comun aglomerat, campanie electorală, începerea şcolii”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Numărul de cazuri de coronavirus va crește
În același timp, Nelu Tătaru a spus că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de coronavirus. Totuși, ministrul a mai precizat că dacă românii vor respecta regulile impuse de autorități, cazurile ar putea întregistra inclusiv o scădere semnificativă.
„După această lună ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri, creştere care ţine nu neapărat de noi, ci de noi toţi. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât suntem parteneri şi respectăm nişte reguli, putem trece într-un registru de creştere uşoară a numărului de cazuri noi, pe acel platou de 1.500 – 1.600 de cazuri.
Nerespectând regulile vom avea şi mai multe cazuri pe zi. Eu sper că fiecare dintre noi, înainte de a ne întreba ce vom face dacă va fi o creştere a numărului de cazuri, să ne întrebăm ce facem ca să nu crească numărul de infectări. Cred că este la îndemâna noastră”, a menţionat ministrul Sănătăţii.
În ceea ce privește sistemul sanitar românesc, potrivit ministrului, acesta se află într-un moment în care s-a adaptat deja şi este pregătit pentru o creştere uşoară a numărului de cazuri.
De asemenea, ministrul Sănătăţii a spus că în situaţia în care ar exista creşteri masive ale cazurilor de infectare, adică peste 2.000 de cazuri noi pe zi, sistemul medical ar avea o problemă şi vor trebui luate măsuri speciale cum ar fi: creşterea numărului de paturi în secţiile ATI, creşterea numărului de medici detaşaţi dintr-un spital în altul, transferul pacienţilor din secţiile aglomerate în secţii care au capacitate de primire.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.