Francezii de la Renault au trămas printre ultimii care nu și-au înnoit modelul de bază din clasa compactă. Ford Focus, Opel Astra, SEAT Leon, Hyundai i30 și, mai ales, Volkswagen Golf sunt cei mai puternici concurenți care au sosit recent pe piața europeană cu noi versiuni grație clienții ăși fac tot mai des simțită prezența în showroomuri .
Aparenta lipsă de interes a francezilor pentru acest segment extrem de important pentru toți constructorii auto prezenți pe piața europeană a ascuns de fapt dificultăți majore care au afectat programul industrial. Din fericire, acestea par să fi fost, măcar pentru moment, depășite iar Renault este foarte aproape de a lansa o nouă generație Megane. Și nu una oarecare. După ani buni de încercări, abordările ciudate ale designerilor Renault par să fi ajuns la un rezultat mult mai atractiv decât cel al generației anterioare.
Cu o parte frontală puternică, dinamică și cu un sex-appeal indiscutabil, viitorul Megane are mari șanse să redevină principalul contracandidat al liderului Volkswagen Golf în clasa compactă. Mai mult chiar, gtarție sistemului R-link, care a debutat pe Clio și care înglobează funcţii multiple precum navigaţie, radio, telefonie, audiostreaming Bluetooth®, muzică şi posibilitatea de a conecta device-uri externe, noul Megane poate deveni o atracție pentru clienți mai tineri.
Deși detaliile tehnice nu au fiost făcute publice este de așteptat ca noul Renault Megane să aibă o linie de propulsoare compusă din motoare alimentate cu benzină de 1.0 și 1.2 litri și din dieseluri de 1.5 și 1.6 litri. Modelul de bază – cinci uși – va fi declinat în variante cu trei uși, break și cabrio.