Daniel Baciu a făcut anunțul mult așteptat privind recalcularea pensiilor

Recalcularea pensiilor. Milioane de români așteaptă cu interes recalcularea mult-așteptată a pensiilor. Inițial, s-a anunțat că deciziile de recalculare vor începe să fie trimise acasă începând din luna mai, iar plățile efective ale pensiilor recalculate vor începe din luna septembrie.

Cu toate acestea, deciziile referitoare la noile pensii crescute întârzie să apară, ceea ce a provocat îngrijorare printre pensionari.

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a explicat motivele întârzierii. Totodată, a furnizat informații suplimentare despre procesul complex al recalculării pensiilor.

„Acest document, decizia, este un document de informare. Nu este prevazut un termen expres în lege. Noi trebuie să emitem aceste decizii tuturor pensionarilor până la data de 1 septembrie 2024, când oamenii vor primi efectiv pensiile recalculate.

Nu pot sa va spun exact acum, în momentul de față exact când le vom emite, cert este că în vară va trebui sa începem să tipărim aceste decizii de pensionare si trebui expediate către beneficiari, către pensionari astfel încât când ei vor primi pensia sa știe exact cât primesc în urma acestei recalculări”, a explicat acesta la Realitatea Plus.

Daniel Baciu a reiterat faptul că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea.

„Să știți că o mare parte dintre pensionari vor primi creșteri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Nicio pensie nu va scădea, este foarte clar specificat în lege acest lucru, chiar dacă din noua formulă de calcul ar ieși un cuantum mai mic, legea spune foarte clar că rămâne în plată cuantumul cel mai avantajos”, a subliniat el.

Reporterii Realitatea i-au sugerat președintelui CNPP că ar fi fost de mare ajutor pentru români să primească deciziile de recalculare mai devreme, astfel încât să poată verifica și să semnaleze eventuale erori înainte de începerea plăților efective în septembrie.

„Să știți că noi am lucrat în această perioadă pe repede-înainte, pentru că timpul, după cum vedeți, este foarte scurt. De abia la sfârșitul anului trecut am avut legea aprobată în Parlament, normele de aplicare aveau un termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial și au fost aprobate săptămâna trecută”, a replicat el.

Daniel Baciu a adăugat:

„Noi nu puteam să ne apucăm de calculul efectiv și de softul informatic până când nu aveam o certitudine clară, și anume o lege publicată în Monitorul Oficial. De acum, deja noi lucrăm la Casa Națională de Pensii cu echipa de experți de la firma care asigură sistemul informatic integrat Casei Naționale de Pensii.

Deja purtăm aceste discuții. Încă de aproape o lună purtăm zilnic aceste discuții pe noul soft, pentru că aveam deja legea și aveam această mică incertitudine în normele de aplicare. Avem totul, termenele sunt foarte scurte, și practic, când se încheie procesul de evaluare, urmează recalcularea după ce softul este făcut.

Deci, lucrul acesta se va putea întâmpla undeva în vară, când firma o să finalizeze programul informatic de recalculare a tuturor pensiilor și după aceea începem să emitem deciziile de pensii, astfel încât în septembrie oamenii deja să primească pensiile mărite în urma recalculării”.

Daniel Baciu, pensii, Casa de Pensii, pensionari
Daniel Baciu; SURSA FOTO: Facebook, Daniel Baciu

Deciziile de recalculare vor veni în această vară

Amintim că recent, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că deciziile de recalculare vor începe să fie trimise începând din această vară.

Conform ministrului, autoritățile sunt în conformitate cu graficul de reformă. Mai târziu, începând cu luna septembrie, se vor plăti pensiile recalculate conform noii formule de calcul din legea pensiilor.

Simona Bucura Oprescu a menționat că pensionarii nu mai au mult de așteptat până când vor primi deciziile de recalculare, deoarece acest lucru este programat să se întâmple în vara aceasta. În cadrul procesului de recalculare, se va lua în considerare totalul punctelor asimilate.

Ministrul a remarcat că este o premieră în România ca pensionarii să beneficieze de două majorări semnificative ale pensiilor în același an. Conform explicației furnizate de domnia sa, acestea includ majorarea din ianuarie în concordanță cu inflația și cealaltă programată pentru 1 septembrie. Mai multe puteți citi aici.