RCS-RDS a dat lovitura acolo unde nu se aștepta nimeni! Anunțul făcut de companie la început de an
DIGI Spania, filiala companiei Digi Communications NV, listată la Bursa de Valori București (BVB), este prezentată de presa spaniolă drept unul dintre marii câștigători ai portabilității în rețeaua de telefonie mobilă, în 2019.
„Marea supriză pozitivă din 2019 a fost DIGI, operatorul român care, datorită capilarității rețelei de mii de magazine de proximitate și a unor tarife agresive, a reușit să câștige încrederea nu doar a clienților imigranți, cât și a clienților naționali și mai are puțin până când va ajunge la 2 milioane de clienți. Operatorul, care folosește rețeaua Movistar, a început de asemenea să ofere servicii de internet prin fibră, deși oferta este disponibilă doar în 17 provincii și tocmai ce a depășit 50.000 clienți», arată cel mai important ziar din Spania, El Pais, în ediția din 3 ianuarie 2020.
Publicația citează datele provizorii din piața de telecomunicații, în așteptarea statisticilor oficiale pe care Comisia Națională pentru Comerț și Concurență (CNMC) le va da publicității în curând.
Și alte publicații spaniole au preluat informația, printre care El Mundo, El Espanol, radioul public RTVE, El Independiente.
Prezent pe piața iberică din 2008, cu rezultatele obținute în 2019, DIGI este al doilea operator după creșterea înregistrată la portabilitatea în rețeaua de telefonie mobilă, în 2019, fiind devansat doar de MasMovil. Presa spaniolă mai apreciază că, pe baza rezultatelor de anul trecut, atât pe segmentul de telefonie mobilă, cât și pe segmentul serviciilor de telefonie fixă, DIGI se clasează în top 5 operatori pe această piață.
DIGI activează ca operator virtual de rețele de telefonie mobilă (MVNO) și a lansat servicii de telefonie fixă și internet, în Spania, în septembrie 2018, în cadrul unui parteneriat cu Telefonica. Potrivit rezultatelor anunțate de compania – mamă Digi Communications NV, la 30 septembrie 2019, filiala din Spania avea 68.000 de abonați la serviciile fixe de comunicații electronice, la circa 1 an de la intrarea pe acest segment de piață, și aproximativ 1,73 milioane de unități generatoare de venituri (clienți) pe segmentul telefoniei mobile.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



