UPDATE: Răzvan Nicolescu neagă informația potrivit căreia ar putea ajunge la Petrom. Într-un punct de vedere transmis Capital, Răzvan Nicolescu a declarat că această informație este „o mizerie tip România Mare a anilor ’90.”

“Acest articol (din NewsWeek Romania, n.r.) semnat de un jurnalist care nu exista este o mizerie de tipul celor practicate de revista Romania Mare in anii ‘90. Nu am vorbit niciodata cu seful OMV de o intoarcere la Petrom. Este o inventie” a declarat Nicolescu.

Surse din cadrul companiei au relatat că, în urma acestei mutări, Seele își dorește să-l readucă în companie pe fostul ministru al energiei, Răzvan Nicolescu. Acesta ar urma să se ocupe de relația cu statul român, în vederea tranzacției pe care Seele vroia să o discute cu Iohannis, scrie NewsWeek Romania.

Prezența lui Rainer Seele în România nu a rămas fără urmări. La o zi după vizita lui, trei persoane din conducerea OMV Petrom au părăsit compania înainte de expirarea mandatelor. Între acestea se numără și Alexandru Maximescu, directorul diviziei Public and Regulatory Affairs din 2014, unul dintre cei implicați direct în negocierile pe marginea legii offshore.

Nicolescu este un caz aparte în istoria guvernelor postdecembriste. Adus în 2014 de la OMV Petrom direct în Guvernul Ponta, el a fost implicat în renegocierea redevențelor cu operatorii din piață, inclusiv cu fostul său angajator.

Iohannis i-a refuzat „Steaua României”

Urmașul lui Nicolescu, tehnocratul Victor Vlad Grigorescu, care i-a fost și consilier, l-a propus în 2015 pentru distincția „Steaua României”. Lucru refuzat însă de președintele Klaus Iohannis, din motive nefăcute publice la vremea respectivă.

În februarie 2015, când Nicolescu devenea consultant pentru Deloitte, compania scria într-un comunicat: „Cariera lui Răzvan Nicolescu a fost dintotdeauna legată de sectorul energetic, întrucât a lucrat atât pentru companii private cât și de stat.”  Întrebarea este când a lucrat pentru privat și când pentru stat.

Putin l-a decorat pe șeful OMV

 

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a înmânat luni ‘Ordinul Prieteniei’ lui Rainer Seele, directorul executiv al grupului austriac OMV, în contextul întăririi relaţiilor dintre cele două state, transmite dpa.

OMV este acţionarul principal al gazoductului Nord Stream 2, care va transporta gaz rusesc direct spre Germania.

Rainer Seele, un german care a împlinit 58 de ani la sfârşitul săptămânii trecute, a primit premiul respectiv pentru ‘întărirea prieteniei şi colaborării între popoare’, se arată în decretul prezidenţial.

Vladimir Putin a fost invitat de onoare, luna trecută, la nunta şefei diplomaţiei austriece, Karin Kneissl.

La nuntă, care s-a desfăşurat într-un cadru rural, în sud-estul Austriei, au luat parte circa o sută de invitaţi, printre ei numărându-se şi cancelarul conservator Sebastian Kurz, precum şi vice-cancelarul Heinz Christian Strache, liderul extremei drepte austriece.

După festivitate, liderul de la Kremlin s-a deplasat în Germania, pentru primul summit bilateral cu cancelarul Angela Merkel de când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în 2014.

Ucraina se opune cu vehemenţă extinderii gazoductului Nord Stream, considerând că pe această cale este subminată presiunea exercitată de Uniunea Europeană asupra Rusiei pentru a renunţa la anexarea Crimeii şi a pune capăt rebeliunii separatiste proruse din estul ţării.

Ucraina a fost un subiect major în discuţiile purtate de Putin şi Merkel, cei doi lideri semnalându-şi aprobarea faţă de o potenţială misiune a ONU de menţinere a păcii în zonele de conflict din această ţară


Te-ar putea interesa și: