Comisia Europeană a declarat, miercuri, la o întâlnire cu firme de top din domeniul digital că alegerea preferată de Uniunea Europeană este o reformă a impozitării profiturilor, mai degrabă decât o impozitare a veniturilor, o mișcare salutată de marile companii online americane, potrivit Reuters. Uniunea Europeană lucrează la o revizuire fiscală menită să crească factura companiilor mari,  precum Amazon, Google și Facebook. Aceste companii plătesc prea puține taxe, redirecționându-și profiturile către țări cum ar fi Luxemburg și Irlanda.

Un proiect preliminar al propunerii, văzut de Reuters, a declarat că o soluție ar fi impozitarea profiturilor acolo unde acestea sunt făcute nu acolo unde este ales sediul social (de regulă în țări cu regim fiscal avantajos). 

Noua metodă gândită de UE este însă una de durată. Până atunci ar putea fi taxate veniturile companiilor menționate, ceea ce ar reprezenta o lovitură serioasă pentru acestea.

Cu toate acestea, aceste schimbări ar dura probabil mult timp pentru a fi negociate. De asemenea, Comisia a prezentat în proiect o soluție temporară: impozitarea veniturilor corporative, indiferent dacă societatea realizează profituri. Deoarece redactarea propunerii ajunge la ultima sa etapă înainte de publicare, așteptată la 21 martie, Comisia a avut o reuniune la Bruxelles, miercuri, cu reprezentanți ai companiilor de tehnologie, inclusiv Amazon, Google și Facebook.

Citiți mai mult pe Digi24.