Războiul din Ucraina ar putea slăbi sau schimba dinamica internă a QUAD (Dialogul Cadrilateral pentru Securitate), acest parteneriat informal pe care Statele Unite, India, Japonia și Australia l-au creat în zona India-Pacific cu scopul evident de a-și uni forțele în fața ascensiunii inexorabile a Chinei în regiune, transmite Le Monde.

Poziția Indiei față de Rusia este aparte. Ea este singura membră a cvartetului care s-a abținut, pe 2 martie, de la votul „istoric” al Adunării Generale a Națiunilor Unite care condamna agresiunea Rusiei. Alegând să rămână pe linia dificilă a neutralității, New Delhi a preferat să nu înfrunte Moscova, știind că trebuie, în același timp, să-și cruțe legăturile cu Statele Unite, Japonia, Australia și alte țări occidentale.

Relațiile Republicii India cu Rusia, principalul său furnizor de arme, explică poziția unei națiuni atașate visceral de principiul diplomației „nealiniate” și care astăzi își afirmă cu putere conceptul de „autonomie strategică”. Decizia guvernului premierului Narendra Modi de a nu lua parte într-o criză care amenință echilibrele globale ar putea avea, prin urmare, consecințe asupra coeziunii QUAD.

QUAD, rezultatul unei ecuații complexe

În unele privințe, poziția Indiei o amintește pe cea a Chinei, marea sa rivală din Asia, într-un efect de oglindă inversată: Beijingul apără Moscova, dar îi va fi greu să-și sacrifice prosperitatea de dragul parteneriatului strategic cu Rusia. China este prinsă în clește.

Același tip de constrângere și pentru India: New Delhi nu se poate ”certa” cu Moscova, deoarece relațiile sunt puternice, vechi și necesare. Între 2010 și 2020, indienii au cumpărat aproape o treime din exporturile de arme rusești – tancuri, avioane, elicoptere, arme, făcând din țara lor principalul client străin al echipamentelor militare rusești, cu mult înaintea Chinei, căreia Rusia îi furnizează 13% din armele sale pentru export.

Dar reechilibrarea poziției strategice a Indiei în direcția Washington de la sfârșitul anilor 1990 este acum una dintre prioritățile diplomației unei țări care se confruntă simultan cu ostilitatea Pakistanului, în vest, și a Chinei la nord. India are nevoie de SUA, Europa, Australia și Japonia în contextul tensiunilor recurente cu China de la granița sino-indiană.

Quad-ul este mai mult ca oricând rezultatul unei ecuații complexe. Comunicatele de presă ale ultimei întâlniri (online) a liderilor țărilor membre, de la începutul lunii aprilie, au insistat în mod special asupra a ceea ce reunește acest „grup al celor patru” anti-China: regiunea India-Pacific trebuie să rămână „liberă și deschisă”, iar „statele mici nu trebuie să trăiască cu frica celor mai puternice”. Aluzia la pericolele prezentate de regimul de la Beijing pentru Taiwan, insula suverană, este transparentă.

Poziția guvernului de la New Delhi poate fi înțeleasă și în contextul mai larg al unei Indii frustrate de faptul că greutatea sa geopolitică nu se reflectă în arhitectura actuală a unei ordini internaționale, dominată încă prea mult de Occident. Printre altele în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, unde India ar dori să devină membru permanent.

„Refuzul Indiei de a fi de acord cu o inițiativă occidentală împotriva Rusiei spune mai puțin despre importanța Rusiei pentru India decât despre modul în care India își vede locul” în liga mare, observă Rohan Mukherjee, profesor de științe politice la Universitatea Yale, într-un text publicat pe site-ul 9DashLine, specializat în regiunea India-Pacific.

China, temerea numărul unu a Indiei

Această ipoteză a fost deja confirmată înainte de războiul din Ucraina în cartea ministrului indian de externe, Subrahmanyam Jaishankar, numită ”The Indian Way. Strategii pentru o lume incertă” (HarperCollins Publishers India, 2020).

Acest diplomat intelectual, convins că naționalismul exacerbat al premierului Narendra Modi va fi vectorul esențial al succesului Indiei, scrie că a sosit momentul ca diplomația țării sale să „se implice alături de Statele Unite, să gestioneze [relația] cu China, să cultive [legăturile] cu Europa, să liniștească Rusia, să includă Japonia și vecinii noștri [în acest joc diplomatic], lărgind totodată cercul aliaților tradiționali”.

Apartenența Indiei la Quad trebuie înțeleasă în lumina acestei filozofii a încrederii în sine și a oportunității diplomatice maxime.

„Biden semnează probabil sfârșitul [actualei] strategii americane în regiunea India-Pacific”, notează Brahma Chellaney, specialist în științe politice.

Dar frica numărul unu a Indiei, care se adaugă la relația ei veșnic controversată cu Pakistanul, rămâne China. La New Delhi, unii experți sunt deja îngrijorați de consecințele „prieteniei eterne” promovate de Vladimir Putin și Xi Jinping în cadrul parteneriatului Rusia-China.

Se conturează o altă temere

Aceea de a vedea Washingtonul îmblânzindu-și poziția față de China, cu scopul evident de a introduce o piedică în relația sino-rusă. Fost membru al Consiliului de Securitate Națională al Indiei, politologul Brahma Chellaney anticipa recent, într-un articol publicat pe site-ul japonez Nikkei Asia, posibilitatea ca „după ce și-a intensificat războiul hibrid împotriva Rusiei, Joe Biden să adopte o abordare din ce în ce mai conciliantă cu China”.

Chellaney merge mai departe, făcând previziuni sumbre pentru viitorul Quad: „După ce l-a numit pe Putin inamicul public numărul unu, o profeție care acum se împlinește, Biden semnează probabil sfârșitul [actualei] strategii americane în regiunea India-Pacific”.

Această predicție este, fără îndoială, exagerată: China va rămâne în cele din urmă marea obsesie a Statelor Unite, și Washingtonul mizează pe India, un partener indispensabil în sfera anti-Beijing.