‘Investiţia în acest sistem, în cuantum de 760.000 de euro, are un dublu impact: creşte calitatea transportului public, dar ne ajută să realizăm şi o economie substanţială. Investiţia va fi amortizată în mai puţin de un an, prin reducerea costurilor aferente personalului de control din terminale’, a declarat directorul general al RATB, Adrian Criţ, într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Sistemul, compus din echipamente de dirijare, dispecerizare şi monitorizare a parametrilor vehiculelor, precum şi din dispozitive de comunicaţie între personalul de bord şi dispeceri, va gestiona problemele de ritmicitate apărute pe liniile de transport în comun. Astfel, cele 1000 de autobuze Mercedes şi 100 de troleibuze IRISBUS pe care vor fi instalate echipamentele vor fi urmărite online în traseu şi vor fi dirijate în funcţie de condiţiile de trafic existente la moment.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti este compania de transport public de persoane, reţeaua sa fiind printre cele mai dense din Europa, a patra ca mărime de pe continent. RATB transportă zilnic 2,26 milioane de pasageri, parcul circulant al regiei numărând în jur de 970 de autobuze, 340 de tramvaie şi 220 de troleibuze. Lungimea reţelei de transport în comun este de 738 kilometri, iar cea a traseelor de 1.896 de km.