"Adevărații campioni cuceresc suflete nu trofee" – a fost unul din mesajele care m-a facut să realizez că am câștigat "TROFEUL SUPREM"

A fost un drum lung, un drum greu. Timp de 4 luni am luptat pe călduri insuportabile, pe ploaie si frig, pe traseu contra unor adversari puternici și nu în ultimul rând contra destinului care mereu s-a pus împotriva mea și mi-a trântit accidentare după accidentare, dar m-am încăpățânat să nu renunț la visul meu și am mers înainte fără să știu că ce urma sa mă opreasca este exact lucrul care spulbera visurile multor copii si oameni, și anume: NEDREPTATEA din partea celor care iși urmăresc interesele personale. M-am simțit învins si singur. Simțeam că sunt o furnică care lupta contra unui gigant. Dar m-am înselat si înca cum. Am găsit acasa o mulțime de oameni, oameni care m-au ajutat sa realizez că nu sunt singur. Susținerea și mesajele voastre mi-au demonstrat din nou că binele învinge și pentru asta vreau să vă spun din tot sufletul … VĂ MULȚUMESC!!!!”, a postat Alin Andronic pe Facebook.

Alin Andronic a fost concurentul preferat al publicului Exatlon. Războinicul a reușit să ajungă până în finală, unde a fost învins de către Beatrice Olaru. Din nefericire, lupta a fost nedreaptă încă înainte de a începe duelul dintre cei doi, totul fusese stabilit în favoarea lui Betty.

Timpii pe care trebuia să-i scoată Beatrice pentru a se impune în faţa lui Alin erau unii uşor de obţinut pentru că fetele au fost foarte slabe în această competiţie. În schimb băieţii, au concurat foarte bine şi Alin trebuia să atingă practic imposibilul. Și Ionuţ Jaguarul, antrenorul Războinicilor a spus înainte de competiţie că va câştiga Beatrice, semn că a ştiut că Alin a pierdut concursul încă înainte de a începe, deşi el a fost cel care a dus greul în echipa sa.

Fanii sunt în continuare revoltați și toată lumea este șocată că nici până în momentul de față postul de televiziune, Kanal D, nu și-a asumat greșeala.