Întrebare: Ce motiv ar avea românii să vă creadă pe voi, liberalii? De 30 de ani aud cele mai frumoase promisiuni, dar le explodează în față când le este lumea mai dragă.

Rareș Bogdan: Venim cu fapte, nu cu vorbe. Pentru prima oară în România, campania nu este exclusiv negativă. Adică pe de-o parte arătăm nenorocirea semănată de PSD și ALDE, din cauza incompetenței și hoției, de cealaltă aducem dovezi că în România se poate trăi mai bine. Tot mai mulți cetățeni vin spre noi, ne cred, căci acesta e adevărul. Se va vedea și la euroalegeri, și la Referendumul din 26 mai. Românii vor da de pereți cu infractorii și cei care dau Ordonanțe pentru a scăpa de închisoare. Ei vor o țară ca afară!

Întrebare: Și ce să facă românii, să se mute toți la Cluj-Napoca, Oradea?

Rareș Bogdan: Nivelul de viață de acolo e dovada că se poate. La Cluj, Oradea, Sibiu, Alba Iulia, Timișoara, Suceava, lista e lungă… dar și în orașe mai mici, se mișcă, în sfârșit, ceva. Chiar în unele comune unde a câștigat PNL. Acolo nu sunt extratereștri, ci gospodari. Românii nu au de făcut decât să asculte argumentele, să vină la vot pe 26 mai, să se întrebe sincer ce își doresc. Sunt atât de mulți bani europeni încât ajungi să te întrebi cum e posibilă cruzimea de a-i ține pe oameni în întuneric, în subdezvoltare, în șomaj, când le poți schimba viața. Pot să te întreb și eu ceva? Ce să fac, năravul… Crezi că sărăcia ține de destin? Întrebare retorică…

Întrebare: PNL trage tare pe ideea că va schimba ghidurile de finanțare, birocrația infernală care însoțește absorbția banilor europeni. Cum au putut unii primari să atragă fonduri, chiar și în aceste condiții, iar alții nu au reușit?

Rareș Bogdan: Cu greu, dar în Ardeal avem o vorbă – dacă trebuie, trebuie! Nu te ridici de la masă până nu găsești soluția. Bagi picioarele în apă, stai nopțile, faci consilii ale înțelepților, pui la treabă toată inteligența unui oraș, întrebi experți, îi întrebi pe polonezi, pe portughezi. Nu există „nu pot”, există doar „nu vreau”. Până au găsit soluția la ecuația asta a banilor europeni le-a trebuit și liberalilor ceva timp. Dar România nu mai are timp, deci trebuie simplificat de urgență tot algoritmul. Să nu mai existe nicio scuză. Deși, dacă mă întrebi, majoritatea primarilor PSD nu au atras bani deoarece nu au fost lăsați.

Întrebare: Pe ce te bazezi?

Rareș Bogdan: Determinism combinat cu intuiție, experiență de ziarist. Banii europeni înseamnă investiții, muncă, iar munca destupă mintea. PSD nu are ce face cu o națiune deșteptată, educată, deoarece nu o mai poate manipula. Eu mă voi bate pentru 10% pentru Educație timp de 10 ani. De aici pornește totul. Dacă omul nu află că binele există, nici nu îl caută.

Întrebare: De cealaltă parte, adversarii politici se laudă cu banii europeni atrași, pe urmă au o retorică înclinată spre neîncrederea în UE, în mecanisme și atitudini care ar defavoriza România. Care este poziția ta?

Rareș Bogdan: Vorba cântecului, sărutări criminale – minciuni epocale. Gogoși! Cum se face că județele administrate de 30 de ani de PSD sunt campioane la sărăcie, șomaj, au drumuri proaste, spitale mizerabile? Cum se face că sunt campioane la numărul românilor plecați? Sunt cifre publice, le poate căuta oricine pe internet! Unde sunt banii? Povești! Iar în ceea ce privește defavorizarea României… din nou o găselniță imbecilă. Nu mecanismele europene defavorizează România, Tratatul de la Lisabona nu a fost inventat pentru noi, nu avem reguli speciale. Criteriile politice pe care a trebuit să le respectăm sunt stabilitatea instituțiilor ce garantează democrația, statul de drept, economie de piață funcțională. Atitudinile nu sunt împotriva României, ci a celor care distrug statul de drept. Cetățenii din țările mari contributoare la bugetul UE fac presiuni asupra politicienilor lor să nu tolereze ca banii contribuabililor să intre în găurile negre ale corupților. Și e normal.

Întrebare: Ai afirmat că vrei să activezi în Comisia LIBE (libertăți civile, justiție & afaceri interne), în cea de control bugetar și cea de afaceri externe. De ce?

Rareș Bogdan: Atitudinea mea de jurnalist atent la glisarea PSD spre dictatură, confiscarea instituțiilor care pot veghea la independența justiției, controlul asupra mass-media, intimidarea protestatarilor care cer pușcărie pentru hoți și trădători m-au orientat către Comisia LIBE. Controlul bugetar mă interesează deoarece veghează la asigurarea legalității operațiunilor bugetare și criteriile de performanță, iar România are aici nevoie de avocați buni, oameni care știu să vorbească. Afacerile Externe mă preocupă deoarece vreau să știu cum pot să-i ajut pe cei aproape 5 milioane de români care trăiesc în afara granițelor. Țara noastră trăiește o dramă. M-au impresionat lacrimile unor oameni care se întrebau dacă le vor fi alături copiii în ultimele clipe. Îți dai seama ce durere e acolo?

Întrebare: Regreți că ai plecat din presă?

Rareș Bogdan: Nu regret. Posibilitățile mele de a îmbunătăți situația din țară erau limitate. Simțeam nevoia să lupt mai mult, dar nu o conștientizam. De asta eram și atât de implicat sufletește în bătălia pentru justiție. Mă bucur că mi s-a propus să trec de cealaltă parte! Soarta țării o schimbă politicienii. Numai de acolo poate veni salvarea tuturor, de la o generație dispusă să sacrifice totul. Așa s-a făcut România Mare, acum trebuie să o transformăm într-o țară de unde să nu mai vrei să pleci. O spun de mult: vreau să-mi cresc copiii aici, dar pentru asta trebuie ca omul care plătește taxe să fie mai important decât politicianul. Românii delegă aleșilor suveranitatea cu un gând în minte: fă-mi bine mie, fă bine țării, omule! Asta înseamnă „România în primul rând”, sloganul PNL: o țară demnă, în primul rând al democrațiilor consolidate. Oameni cinstiți, inteligenți în primul rând, căci ei sunt România. Nu grupurile de interese, clientela politică, infractorii și trădătorii de neam! Ci românii frumoși, care merită să trăiască în orașe europene la ei acasă. Câteva există deja, datorită PNL, să nu uităm asta! Nu voi avea odihnă până când nu vor mai fi excepție, ci regulă. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

*La comanda PNL, Cod unic mandatar 41190007

Te-ar putea interesa și: