Ramona Mănescu, posibil ministru al Afacerilor Europene

Ramona Mănescu, posibil ministru al Afacerilor Europene
Publicat de CAPITAL la 30 aprilie 2012, 09:06

Europarlamentarul Ramona Mănescu este unul dintre numele vehiculate ca fiind viitorul ministru al Afacerilor Europene în guvernul Ponta. Premierul desemnat a anunțat că urmează să-și prezinte mâine echipa.

Ramona Mănescu s-a născut la Constanța în 1972 și este europarlamentar din partea PNL (începând cu 2007 și până în prezent), în Parlamentul European făcând parte din grupul ALDE.

În cadrul acestui grup este coordonator în Comisia pentru Dezvoltare Regională și membru în Comisia pentru Cultură și Educație. De asemenea, face parte din Delegațiile Parlamentului Eurpean pentru relațiile cu Peninsula Arabică și Japonia.

Ramona Mănescu este licențiată în Științe Juridice la Facultatea de Drept a Universității București. După încheierea studiilor de licență, europarlamentarul liberal a urmat mai multe studii postuniversitare, dintre care amintim: Institutul Diplomatic Român din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (2006), Academia Națională de Informații, Colegiul Superior de Securitate Națională, etc.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.