Ministrul Sănătății: Recomandăm purtarea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun

Într-un interviu susținut la postul de radio RFI România, Alexandru Rafila a explicat că nu Ministerul Sănătății a decis eliminarea bruscă a stării de alertă și a tuturor restricțiilor sanitare, ci Guvernul României.

„În primul rând, trebuie să clarificăm că nu Ministerul Sănătății a decis acest lucru, a fost o decizie a Guvernului României de a nu mai prelungi starea de alertă, iar consecința încetării stării de alertă a fost și anularea acestor restricții, care au funcționat pe durata stării de alertă.

Noi din punct de vedere profesional, medical, am continuat să recomandăm câteva lucruri pe care le considerăm esențiale în această perioadă, când există încă transmitere comunitară a infecției cu noul coronavirus, chiar dacă numărul de cazuri a scăzut, observăm că totuși câteva mii de cazuri înregistrate zilnic nu sunt puține și până această transmitere comunitară nu încetează, adică îmbolnăvirea poate să se întâmple oriunde, datorită prezenței de persoane care sunt infectate, atunci în mod evident, recomandările noastre sunt în continuare aceleași, respectiv utilizarea măștii în spațiile închise și mijloacele de transport în comun, evitarea aglomerațiilor, igiena individual”, a spus ministrul Sănătății.

„Eu am expus aceste argumente chiar cu o săptămână înainte de ridicarea stării de alertă și am propus o renunțare etapizată la aceste restricții. S-a considerat că nu mai este cazul. Nu este nici un fel de problemă, lucrurile sunt așa cum le cunoaștem cu toții.

Mie îmi pare bine că ne-am reîntors la viața normală, important este să o facem cu precauție, cu responsabilitate, încât să nu punem în vreun fel în pericol sănătatea publică și să asistăm la o creștere a numărului de cazuri internate în spitale”, a adăugat acesta.

Întrebat de reporter cine a recomandat eliminarea bruscă a tuturor restricțiilor COVID-19, Alexandru Rafila a răspuns:

„Dar nu este vorba de o recomandare a cuiva. Pur și simplu, starea de alertă se prelungește lunar prin hotărârea Guvernului României și nu a mai fost o nouă hotărâre de prelungire a stării de alertă.”

Rafila, despre creșterea numărului de persoane infectate cu Sars-Cov-2

Întrebat dacă există posibilitatea ca numărul de persoane infectate cu Sars-Cov-2 să crească, acum că au fost eliminate restricțiile sanitare, Alexandru Rafila a spus:

„O să urmărim cu atenție acest lucru, încă nu este suficient timp, avem doar o săptămână. Deja, în această săptămână, putem să avem primele estimări, pentru că trendul descendent a continuat, rămâne de văzut dacă acest trend va continua panta descendentă sau se va ajunge la o stabilizare. Eu sper ca prima variantă să fie cea cu care să ne confruntăm.”

„În Europa de Vest, pe măsură ce interacțiunile sociale au crescut și transmisibilitatea a crescut. Nu este îngrijorător, atât timp cât vedem doar o creștere a numărului de cazuri și nu vedem o creștere a numărului de cazuri în spitale (…). Rămâne să vedem și în Europa de Vest cum vor evolua lucrurile, pe măsură ce se apropie vara.

Creșterea poate să devină preocupantă, în cazul în care numărul de cazuri mai mare se cuplează și cu un număr mai mare de spitalizări sau cazuri grave. Dacă însă creșterea numărului de cazuri este doar rezultatul unor forme ușoare de boală, atunci ea nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică”, a continuat acesta.

Apare valul 6 în România?! Rafila: Poate fi luat în calcul din toamnă

Spre final, ministrul Sănătății a explicat că există posibilitatea ca țara noastră să se confrunte cu un nou val epidemic în toamnă.

„Un eventual val șase, după opinia noastră, poate fi luat în calcul sau se poate discuta doar din toamnă, mai puțin în această primăvară, credem noi, dar monitorizăm lucrurile îndeaproape, încât să vedem ce se întâmplă, dar nu putem discuta de un val șase, putem discuta cel mult de o stabilizare a numărului de cazuri din valul cinci, nu discutăm despre un val șase.

Un val șase presupune o altă tulpină care circulă și care se transmite susținut în comunitate, iar lucrul acesta nu cred că se va întâmpla înainte de această toamnă, poate nici în toamnă nu se va întâmpla, așa că nu cred că trebuie să îngrijorăm populația în mod inutil”, a declarat Alexandru Rafila.