"Direcţiile de dezvoltare şi modernizare ale Armatei Române ar trebui să fie evidente, consensuale, aflate deasupra oricărei variaţii sau intervenţii politice. Un rol important l-a jucat semnarea Pactului de 2% din PIB pentru Apărare de către partidele politice, iniţiativă care a aparţinut preşedintelui României, a fost asumată de partide şi pusă în practică de actuala majoritate parlamentară. Plecând de la acest model, şi având în vedere situaţia neclară în care se află Armata Română sub raportul eforturilor de modernizare, consider că acest Pact ar trebui extins pentru a conţine priorităţile clare de dezvoltare şi înzestrare în beneficiul Armatei", arată Raeţchi. 

În opinia deputatului liberal, "după modelul brevetat în secolul trecut – aproape nicio intenţie de modernizare a tehnicii militare nu a fost dusă la capăt şi există o vocaţie a amânării şi blocajului în domeniul Apărării", fapt care "nu serveşte deloc intereselor naţionale ale României". 

"Din 1989, abordările se schimbă adesea de la un guvern la altul şi de la un ministru la altul. Situaţia este neclară în privinţa achiziţiei de maşini blindate, transportoare blindate, avioane suplimentare F16, drone. Creşterea capacităţii noastre defensive la Marea Neagră este continuu amânată. Fregatele Regele Ferdinand şi Regina Maria nu au fost modernizate. Actualul Executiv a abrogat hotărârea de guvern pentru construirea corvetelor multifuncţionale – decizie asumată anterior de cabinetul Cioloş – fără a preciza convingător alternativele şi un orizont de timp pentru o nouă abordare. Are oare sens să precizez că toate aceste blocaje, amânări, anulări, indecizii nu servesc deloc intereselor naţionale ale României – ba chiar dimpotrivă ?", adaugă liberalul. 

El sugerează convenirea unei foi de drum clare pentru Apărare, ''deasupra intereselor partinice şi fluxurilor electorale''. 

"În acest context doresc să vă sugerez, domnule Preşedinte al României şi domnilor şi doamnelor preşedinţi ai partidelor parlamentare, oportunitatea extinderii Pactului de 2% pentru Apărare cu o foaie de drum clară, previzibilă, aflată deasupra intereselor partinice şi fluxurilor electorale, în care să stabilim prin consens care sunt priorităţile noastre de modernizare şi în ce orizont de timp le putem duce la îndeplinire", conchide în scrisoare deputatul liberal. 

 AGERPRES

Te-ar putea interesa și: