Putin regretă termenul de „popor sovietic”

Putin regretă termenul de „popor sovietic”
Publicat de CAPITAL la 17 august 2012, 12:07

Preşedintele rus Vladimir Putin, care nu ezită să facă referiri sovietice, a regretat, joi, că nu mai există termeni la fel de puternici precum cel de ‘popor sovietic’ pentru a uni societatea, relatează AFP.

"În perioada sovietică, multe lucruri care au fost făcute nu au fost foarte bune, însă au fost inventate şi multe lucruri bune. De exemplu, exista conceptul de popor sovietic, o nouă comunitate istorică", a declarat Vladimir Putin, confruntat cu o mişcare de contestare fără precedent de la venirea sa la putere, în 2000.

Vladimir Putin, ofiţer al KGB-ului în era sovietică, este un nostalgic declarat al puterii ţării sale pe scena internaţională. În 2005, acesta a calificat dispariţia URSS-ului drept "cea mai mare catastrofă geopolitică a celui de-al 20-lea secol".

În decembrie 2011, atunci când era premier, a regretat că autorităţile sovietice nu s-au luptat suficient pentru a păstra "integritatea teritorială" a URSS-ului, care s-a prăbuşit în 1991.

În cele din urmă, în timp ce mulţi observatori l-au comparat, după decizia sa de a reveni la Kremlin în 2012, cu fostul lider sovietic Leonid Brejnev, purtătorul de cuvânt al dlui Putin, Dimitri Peskov, a dat asigurări că nu este nicio ruşine în aceasta. Numărul unu sovietic, rămas la putere timp de 18 ani, până la decesul său, a rămas pentru mulţi ruşi simbolul unei perioade de stagnare.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.