Putin a dat ordinul direct! Decizia care va spulbera tot Occidentul! Este oficial
Sursă: Dreamstime
Partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, a venit cu o propunere bombă! Va fi o lovitură extrem de puternică pentru Occident, în plin război din Ucraina, dar şi război al sancţiunilor dure ţintite împotriva Moscovei.
Situaţie tot mai tensionată la Moscova, după ce zeci de companii şi mărci importante la nivel mondial au decis să boicoteze Rusia!
Companiile străine ce pleacă din Rusia vor fi naţionalizate?!
Având în vedere că aproape 100 de companii străine s-au retras sau şi-au întrerupt activitatea în Federaţia Rusă, în urma invaziei din Ucraina, autorităţile din Rusia analizează acum posibilitatea naţionalizării acestor companii.
Sugestia a venit din partea unui responsabil de rang înalt din partidul de guvernământ Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin, transmite agenţia Reuters.
Mesajul dur de la vârful partidul Rusia Unită
Multe companii mari, precum Toyota, Nike sau IKEA, au confirmat deja că îşi vor închide temporar magazinele sau fabricile de pe teritoriul Federaţiei Ruse, în încercarea de a pune presiune pentru oprirea războiului din Ucraina.
Evident, asta nu este pe placul partidului de guvernământ, astfel că Andrei Turceak, secretarul Consiliului General al partidului Rusia Unită, a transmis, luni seară, că încetarea voluntară a operaţiunilor companiilor echivalează cu un „război” împotriva cetăţenilor ruşi.
El spune că ruşii nu vor tolera să fie înjunghiaţi pe la spate şi vor acţiona conform legilor războiului.
“Vom recurge la măsuri de represalii dure, acţionând conform legilor războiului”
“Rusia Unită propune naţionalizarea unităţilor productive ale companiilor care îşi anunţă retragerea şi închiderea producţiei în Rusia în timpul operaţiunii speciale în Ucraina.
Aceasta este o măsură extremă, dar nu vom tolera să fim înjunghiaţi pe la spate şi ne vom proteja poporul. Acesta este un război adevărat, nu doar împotriva Rusiei, ci şi împotriva cetăţenilor noştri.
Vom recurge la măsuri de represalii dure, acţionând conform legilor războiului”, se arată în mesajul politicianului din partidul lui Vladimir Putin.
Şi fostul preşedinte Medvedev a avut o reacţie similară
O poziţie similară a venit şi din partea lui Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse şi actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate.
Medvedev a ameninţat, după ce Occidentul a impus sancţiuni dure împotriva Rusiei, că ţara sa ar putea răspunde prin naţionalizarea unor active occidentale.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





