Franţa, Marea Britanie şi Canada participă la primul val de atacuri, SUA ar putea interveni mai târziu, iar în valul al treilea ar putea intra ţările arabe.

La încheierea summitului de urgenţă de la Paris, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că Franţa a lansat deja acţiuni militare împotriva Libiei. ‘Hotărârea noastră este totală’, a spus Sarkozy.
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că puterile lumii au decis să pună capăt violenţelor din Libia, dar a confirmat faptul că Germania nu va lua parte la nicio acţiune militară, relatează Reuters.
 
Germania a făcut front comun cu Rusia, China, India şi Brazilia şi nu a votat joi rezoluţia ONU cu privire la Libia.
 
Angela Merkel s-a oferit să trimită avioane de recunoaştere AWACS în Afganistan pentru a înlocui trupele americane aflate aici, care ar putea desfăşura astfel aceeaşi operaţiune în Libia.

Liderii lumii s-au întâlnit sâmbătă la Paris într-un summit consacrat situaţiei din Libia după ce ONU a adoptat rezoluţia 1973 care autorizează recurgerea la forţă împotriva statului arab.

UPDATE

Avioane franceze de recunoaştere, de tip Rafale, survolează teritoriul libian, au informat sâmbătă surse militare franceze, citate agenţiile internaţionale de presă.
 
Potrivit France Presse, avioanele au decolat imediat după prânz de la baza de la Saint-Dizier, în estul Franţei, unde sunt staţionate în mod obişnuit. Potrivit aceleiaşi surse, aceste ‘misiuni de recunoaştere’ ar urma să dureze întreaga după-amiază de sâmbătă, iar avioanele nu au întâmpinat nicio dificultate în timpul celor câteva ore de survol deasupra teritoriului libian.
 
Aparatele Rafale sunt folosite în misiuni de atac aerian, de recunoaştere şi de apărare aeriană.

Postul de televiziune Al Arabiya a transmis sâmbătă că avioane italiene au început sâmbătă misiuni de supraveghere deasupra Libiei, după cele fraceze, informează Reuters.

A venit vremea să acționăm în Libia
Liderul libian Muammar Gaddafi a încălcat armistiţiul şi va trebui să facă faţă unor acţiuni urgente menite să pună capăt masacrului civililor, a declarat sâmbătă premierul britanic, David Cameron, citat de Reuters.
 
‘Colonelul Gaddafi este responsabil pentru asta. A minţit comunitatea internaţională, a promis un armistiţiu pe care l-a încălcat’, a declarat Cameron pentru televiziunea britanică, după o reuniune a liderilor internaţionali la Paris.
 
‘Continuă să-şi agreseze propriul popor, aşa că a venit vremea să acţionăm. Este nevoie de o acţiune imediată, trebuie să aplicăm decizia ONU şi nu mai putem permite continuarea masacrului civililor’, a conchis acesta.

SURSA: Agerpres