PSD trebuie să intre la guvernare. Daniel Băluţă: Sunt un susţinător ferm! Edilul refuză însă Primăria Generală
SURSA FOTO: Inquam Photos, Malina Norocea - Daniel Baluță
Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, susține ferm intrarea PSD la guvernare, în ciuda dificultăților anticipate într-o colaborare cu USR. Acesta insistă pe nevoia reducerii decalajelor de dezvoltare și exclude o candidatură la Primăria Capitalei, invocând proiecte majore aflate în desfășurare, precum pasajul Unirii și extinderea Magistralei M4 de metrou.
Daniel Băluţă: „Sunt un susţinător ferm al intrării PSD la guvernare”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Centrul „Safe Space”, că sprijină ferm intrarea PSD la guvernare, chiar dacă o colaborare cu USR ar putea fi dificilă.
Acesta a precizat că prioritatea zero pentru social-democraţi este reducerea decalajelor de dezvoltare între regiuni, menţionând că aceste dezechilibre au avut consecinţe serioase asupra votului românilor.
Băluţă a arătat că investiţiile în comunităţile rurale şi în oraşele mici trebuie intensificate şi că, în opinia sa, PSD trebuie să intre la guvernare pentru a acţiona în acest sens, subliniind că modelul aplicat în Sectorul 4 — de a nu lăsa pe nimeni în urmă — ar trebui extins la nivel naţional.
El a mai afirmat că este necesar ca PSD, alături de alte partide pro-europene, să îşi asume guvernarea şi să gestioneze împreună atât provocările, cât şi reuşitele.
„Prioritatea zero pentru noi, pentru cei de la PSD, este aceea de a reduce decalajele de dezvoltare, pentru că aţi văzut ce consecinţe a avut decalajul de dezvoltare în votul românilor şi cred că cel mai important element în programul de guvernare trebuie să fie acesta.
Apropo de modul în care vedem investiţiile în comunităţi, gândiţi-vă ce s-a întâmplat în rural, gândiţi-vă ce s-a întâmplat în oraşele mici şi cred că trebuie să fim cu toţii conştienţi de ce, din punctul meu de vedere, PSD trebuie să intre la guvernare şi trebuie, aşa cum aici, în Sectorul 4, nu lăsăm pe nimeni în urmă, nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă, trebuie să reglăm aceste decalaje de dezvoltare pentru că, după cum am văzut, consecinţele sunt unele ieşite din comun. (…)
Cred că trebuie să intrăm la guvernare, să ne asumăm alături de celelalte partide pro-europene guvernarea, să o scoatem la capăt împreună cu bunele şi cu relele pe care le avem”, a afirmat Băluţă.
PSD nu are un curent clar privind noua guvernare, încă se discută și se analizează în partid
În ceea ce priveşte poziţia partidului, Băluţă a explicat că în interiorul PSD nu există un curent dominant legat de intrarea la guvernare, ci mai degrabă o dezbatere bazată pe argumente şi idei.
A admis că formarea unei coaliţii cu USR ar fi dificilă, din cauza diferenţelor de comunicare şi abordare din trecut, dar a adăugat că interesul naţional ar trebui să primeze.
„E greu şi pentru PSD să facă un guvern cu USR, gândiţi-vă numai la modul în care, de-a lungul timpului, s-au adresat oamenilor care ne susţin, dar sunt convins că interesul României depăşeşte aceste probleme.
Singurul aspect la care nu există polarizare (în interiorul partidului – n.r.) este că PSD nu lasă pe nimeni în urmă. De aceea şi un obiectiv important pe care îl avem este acela de a menţine investiţiile în comunităţile sărace.
Nu există un trend în PSD, există argumente, există curente de idei şi sunt convins că împreună vom lua cea mai bună decizie. În ceea ce mă priveşte, încă o dată, sunt un susţinător ferm al intrării la guvernare”, mai explică edilul Sectorului 4.
Băluţă merge în locul lui Nicușor Dan la Primăria Generală?
Totodată, Daniel Băluţă a exclus o eventuală candidatură la Primăria Capitalei, invocând două proiecte majore aflate în desfăşurare în sectorul pe care îl conduce. Băluţă a menţionat că pe 10 iunie vor începe lucrările la planşeul şi pasajul Unirii, iar al doilea argument îl reprezintă implicarea în construcţia Magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, un proiect evaluat la 2,5 miliarde de euro.
El a susţinut că, în aceste condiţii, consideră prioritar să ducă la bun sfârşit aceste investiţii de anvergură, folosind experienţa acumulată în administraţie.
Cu privire la alegerile pentru Primăria Capitalei, Băluţă a exprimat încrederea că PSD va identifica un candidat capabil să facă faţă cu succes competiţiei electorale.
„Cu siguranţă nu voi candida la Primăria Capitalei şi o să vă dau două argumente nu importante, ci foarte importante pentru oraş. Primul este că pe data de 10 iunie vom începe lucrările la planşeul Unirii şi la pasajul Unirii.
Mâine dimineaţă vom avea o conferinţă de presă în acest sens. Al doilea argument este legat de Magistrala M4 de metrou, Gara de Nord – Gara Progresul, 14 staţii de metrou. Este cea mai importantă investiţie din România de la ora aceasta, valoarea este 2,5 miliarde euro.
Sectorul 4 este implicat în două lucrări de infrastructură gigant, extrem de importante pentru oraş, şi este bine că atâta timp cât ai început un lucru, şi nu vorbim de o alee, de o bancă sau de un parc, să le şi duci la bun sfârşit, să foloseşti experienţa echipei pe care ai format-o şi experienţa ta personală”, a mai declarat Daniel Băluţă astăzi, 1 iunie.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




