Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat că lucrează la un document consistent cu privire la reglementarea preţului la energie electrică. Anunțul a fost făcut, luni, 24 octombrie, de către purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.

PSD: Se lucrează în acest moment la un document consistent pe această zonă de reglementare

Liderii PSD s-au reunit, luni, 24 octombrie, în şedinţa Biroului Permanent Naţional din cadrul Parlamentului României. Agenda a fost vizată de soluțiile cu privire la reglementarea prețului la energie cu scopul de a oferi românilor scenarii predictibile în acest sens.

„Am discutat despre felul în care românii vor trece iarna care vine şi am vorbit despre reglementarea preţurilor la energie electrică, astfel încât să avem o predictibilitate. Ne propunem să avem o perioadă de reglementare de doi ani, astfel încât şi bugetul care va fi făcut şi prezentat în Parlament să poată să aibă toate componentele necesare.

În acest moment, credem că este cea mai bună soluţie, pentru că oferă mediului de afaceri şi cetăţenilor români acelaşi lucru. Se lucrează în acest moment la un document consistent pe această zonă de reglementare”, a afirmat Radu Oprea la sediul central al PSD.

Reglementarea în domeniul energiei este o prioritate

Purtătorul de cuvânt a adăugat că partenerii de coaliţie au înţeles „că este nevoie de reglementare în acest domeniu”. De asemenea, acesta a precizat că se lucrează intens în grupul de energie din cadrul PSD pentru finalizarea documentului necesar.

„Aţi văzut opiniile care au venit – inclusiv din partea premierului – că aceasta poate să fie o soluţie. O spunem şi o documentăm începând cu ianuarie anul acesta”, a relatat Oprea.

Marcel Ciolacu: Este exclus să nu plătim compensarea prețului la energie!

La sfârșitul lunii august curent, referindu-se la reglementările în domeniul energiei, Marcel Ciolacu a afirmat: „În ceea ce privește banii pe care statul trebui să-i plătească pentru a susține acest preț, este exclus să nu plătim această compensare. Avem resursele bugetare pentru a acoperi această compensare”, a dat asigurări liderul PSD pentru Antena 3.

Marcel Ciolacu a acuzat liberalizarea pieței la energie, pe care a numit-o „cea mai tragică” decizie adoptată „în cel mai prost moment” și care nu a făcut decât să reinventeze „băieții deștepți din energie”. Acesta a precizat faptul că se cumpără „energia cu un preț și se vine cu un preț de zece ori mai mare” și a cerut energia produsă în România „să se regăsească în România în primul rând”.