Proiectul privind integrarea hidrogenului cu emisii reduse de carbon în industrie şi transporturi, adoptat în Parlament

Proiectul privind integrarea hidrogenului cu emisii reduse de carbon în industrie şi transporturi, adoptat în Parlament

Sursă: Dreamstime

Publicat de Cătălin Sandu la 20 iunie 2023, 15:30

Parlamentul României a adptat proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în industrie şi transporturi. Deputata PNL, Oana Marciana Ozmen, a declarat că România s-a aliniat ţărilor europene care vizează promovarea energiei verzi.

Proiectul de lege iniţiat de PNL, privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi al transporturilor a fost adoptat de Camera Deputaţilor.

Iniţiatoarea proiectului, deputatata PNL Oana Marciana Ozmen a afirmat că prin această lege, România s-a aliniat acestor ţări europene care vizează promovarea energiei verzi.

România, printre primele țări

La rândul lui, social-democratul Ioan Mang a afirmat că este o lege importantă pentru că „suntem printre primele ţări, dacă nu prima ţară din UE care a reglementat acest domeniu al producţiei de hidrogen verde”. Legea merge la promulgare.

„Camera Deputaţilor a votat Proiectul de Lege privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi al transporturilor, pe care l-am susţinut astăzi în plen.

Prioritatea proiectului este promovarea hidrogenului verde şi utilizarea hidrogenului low-carbon în perioada de tranziţie, crescând astfel capacitatea de producţie de energie în ţară şi întărind securitatea energetică a ţării noastre.

Le mulţumesc colegilor din Camera Deputaţilor pentru susţinerea proiectului. Mulțumesc, colegilor mei din Partidul National Liberal pentru votul de astazi.

Prin votarea acestui proiect de către Parlamentul României, facem paşi importanţi pentru consolidarea unui viitor verde şi sustenabil”, a scris deputatul PNL Oana Marciana Ozmen, după vot.

Ea a precizat că Uniunea Europeană şi-a propus să dezvolte proiecte privind hidrogenul, la nivel european, iar preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunţat constituirea Băncii Hiidrogenului, cu un buget de peste 800 dde milioane de euro.

„Este o dovadă că România s-a aliniat acestor ţări europene care vizează promovarea energiei verzi”, a spus ea la Camera Deputaţilor.

Energie fără amprentă de carbon

Liberala a precizat că în parlament există maturitate politică şi dialog şi când vorbim de proiecte importante pentru România, PNL şi colegii de coaliţie vin cu reglementări importante.

Deputatul Ioan Mang a explicat că legea se referă la folosirea hidrogenului verde în industrie şi transporturi, ceea ce înseamnă că ”va fi produs cu ajutorul energiei electrice, care nu are amprentă de carbon”.

„Din 20230 deja sunt stabilite clar câte procente din produse, din energia folosită în industrie va trebui să fie hidrogen verde. Importanţa este foarte mare pentru că se înscrie în dezideratul acela de a reduce amprenta de carbon”, a explicat Mang.

Ea a mai spus că hidrogenul verde este cel care va contribui la reducerea acestei amprente de carbon, prin produsele realizate în industria românească, la producerea de îngrăşăminte chimice, acolo unde şi astăzi se foloseşte hidrogenul.

Ioan Mang a mai afirmat că este o lege importantă pentru că „suntem printre primele ţări, dacă nu prima ţară din UE care a reglementat acest domeniu al producţiei de hidrogen verde”.

Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.