Producţia de ţiţei a Lukoil va rămâne la aproximativ 84-85 de milioane de tone în perioada 2017-2018, iar anul acesta profitul net ar putea scădea cu 35-40% faţă de 2015, a adăugat Vagit Alekperov. Un purtător de cuvânt al Lukoil a precizat că interviul a fost luat în urmă cu câteva săptămâni.

De la mijlocul lui 2014, cotaţia barilului de petrol s-a înjumătăţit din cauza supraproducţiei. Luni, cotaţia futures a barilului de ţiţei Brent, un indicator de referinţă pentru industria petrolieră, a ajuns aproape de 57 de dolari, cel mai ridicat nivel din iulie 2015, în urma încheierii unui acord de reducere a producţiei pe plan global cu 2%.

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi o serie de state producătoare din afara cartelului au ajuns sâmbătă la primul lor acord de după 2001 de reducere a producţiei de ţiţei cu circa 2% pe plan global, care să ducă la o majorare a preţului hidrocarburilor.

Dacă aceste reduceri sunt realizate, cotaţia barilului de ţiţei ar putea depăşi 65 de dolari până în mai, când e programată viitoarea reuniune OPEC, a afirmat Sushant Gupta, director în cadrul Wood Mackenzie Ltd. în Singapore.

Rusia, ţară care nu este membră a OPEC, dar care alături de Arabia Saudită şi SUA reprezintă unul dintre principalii producători de petrol ai planetei, a anunţat că este gata să îşi reducă propria producţie de ţiţei cu 300.000 de barili pe zi, adică jumătate din scăderea cerută de OPEC pentru toate ţările producătoare care nu sunt membre ale cartelului.

Moscova este interesată de creşterea preţului la petrol, produs care asigură o mare parte din veniturile sale bugetare. În ultimii doi ani, prăbuşirea preţului la petrol şi sancţiunile impuse de Occident pentru rolul Moscovei în criza din Ucraina au afectat economia rusească. În plus, o reducere a producţiei cu 300.000 de barili pe zi nu este una semnificativă pentru Rusia, în condiţiile în care, în toamnă, producţia sa de petrol a atins un nivel record pentru perioada post-sovietică, de 11,2 milioane barili pe zi. (Sursa: Agerpres)

Te-ar putea interesa și: