Prognoza meteo ANM de Crăciun în România! Meteorologii dau o veste cruntă. Ce vor păţi românii de sărbători

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a oferit detalii de ultimă oră despre cum va fi vremea în România în perioada Crăciunului.

Directorul ANM spune că, din punct de vedere al evoluţiei temperaturilor, anul 2020 a fost unul al recordurilor. Toamna lui 2020 a fost a treia toamnă cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice din România, precizează Mateescu.

„A fost un an al recordurilor, din punct de vedere al evoluției regimului de temperaturi în fiecare lună. Din cele 11 luni, înregistrăm abateri termice pozitive în zece luni. Excepție face luna mai, cu abatere termică negativă, de -1,6 grade Celsius, față de normalul climatologic al unei luni mai în țara noastră.

În restul lunilor înregistrăm abateri mai mari cu 0,3 până la 3,9 grade Celsius, într-o lună de iarnă – februarie 2020 – și încheiem cu o toamnă 2020 – a treia toamnă cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice din țara noastră. Septembrie, octombrie au avut abateri mai mari de 2 grade Celsius, iar noiembrie a avut abateri de 0,4 grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, într-o intervenţie la Digi24.

Prognoza meteo ANM de Crăciun în România! Meteorologii dau o veste cruntă. Ce vor păţi românii de sărbători

Se pare că românii nu vor avea parte de un Crăciun alb

Cât despre vremea de Crăciun în România, directorul ANM spune că se va înregistra aceeaşi tendinţă ca şi în restul lunii decembrie: temperaturi peste media normală în această perioadă în toate regiunile ţării.

„Este posibil ca și decembrie, așa cum arată estimările la acest moment să fie o lună mai caldă decât în mod obișnuit, luând în considerare faptul că, așa cum arată informațiile la acest moment, putem să contăm pe temperaturi peste mediile climatologice ale fiecărei săptămâni în aproape toată țara, cu cele mai mari abateri în special în partea de sud, în partea de vest, nord-vest a țării și vorbim de săptămâna 7-14 decembrie, care anticipează abateri termice mai mari de 3,5 grade Celsius față de normalul acestei săptămâni.

Acest lucru pare să fie semnalul până în jurul datei de 28 decembrie. Săptămâna 21-28 decembrie păstrează același semnal – temperaturi ușor peste medii în toate regiunile și precipitații peste norme în regiunile extracarpatice și în rest normale”, a mai precizat Elena Mateescu, potrivit digi24.ro.

Prognoza meteo ANM de Crăciun în România! Meteorologii dau o veste cruntă. Ce vor păţi românii de sărbători

Cum va fi restul iernii în ţara noatră?

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie nu a oferit o prognoză clară pentru iarna 2020-2021 în România, însă spune că nu se pot exclude perioade de vreme severă, urmate imediat de perioade de vreme caldă.

„Este prematur să ne pronunțăm, însă ce putem să observăm, luând în considerare deceniul actual, 2011-2020, deși am avut temperaturi în medie mai ridicate decât în mod obișnuit în acești ultimi zece ani, nu putem să excludem și perioadele de vreme severă imediată (…) și să contăm pe perioade mai calde, urmate de perioade mai reci, indiferent de sezonul în care ne aflăm, inclusiv în anotimpul de iarnă”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu.

Prognoza meteo ANM de Crăciun în România! Meteorologii dau o veste cruntă. Ce vor păţi românii de sărbători