Deţinem în portofoliul Capital mai mulţi emitenţi pentru care în perioada următoare se aşteaptă trecerea datelor de înregistrare pentru identificarea acţionarilor care vor beneficia de dividende sau de efectele unor majorări de capital. Este vorba despre Biofarm Bucureşti, la care acţionarii care au cumpărat şi păstrat acţiunile până cel puţin la data de 9 mai vor primi 25 de acţiuni noi, gratuit, pentru fiecare 100 de acţiuni deja deţinute.

Apoi este vorba despre Transelectrica, pentru care cei care au cumpărat anterior datei de 9 mai vor primi un dividend brut de 1,47 lei, şi despre BRD-GSG, care de asemenea va aduce acţionarilor care au cumpărat inclusiv până la data de 27 aprilie un dividend brut de 0,3672 lei. SIF2 şi SIF5 sunt şi ele purtătoare de dividende, suma fiind de aproximativ 0,07 lei/acţiune, cu condiţia ca investitorii să cumpere şi să deţină titlurile respective până cel mai tarziu în 14 şi respectiv 11 mai. În cazul SIF3 acţionarii vor beneficia de efectele unei dublări a capitalului social prin distribuire de acţiuni gratuite în raport de o acţiune nouă la o acţiune veche, cu condiţia să-şi menţină deţinerile inclusiv până la data de 15 mai. Vom păstra şi noi toate aceste titluri, pentru a culege beneficiile amintite, pe care le vom reflecta în portofoliu, după caz, la un moment viitor.

41-2469-tabel.jpg

sursa: www.ktd.ro