Tendinţa pieţei a fost mai degrabă descendentă în această săptămână, mai accentuată în şedinţa de luni, ca reacţie emoţională la deprecierile semnificative ale indicilor bursieri americani în şedinţa de vinerea trecută.

Emitenţii incluşi în portofoliul Capital au înregistrat variaţii modeste, însă predominante au fost scăderile de preţ şi, ca atare, am avut un randament mai scăzut decât săptămâna trecută. Printre emitenţii care au înregistrat creşteri (modeste însă) se regăsesc: Biofarm Bucureşti (în aşteptarea deciziilor privind majorarea de capital propusă de societate), Antibiotice Iaşi, SIF Transilvania, SIF Muntenia etc. La polul opus menţionăm: CNTTE Transelectrica (unde cel mai probabil am asistat la limitarea expunerii pe acest emitent a unui investitor mare) şi IAR Braşov (ca urmare a marcărilor de profit după creşterea de circa 20% de săptămâna trecută).

64-6254-341.jpgSăptămâna viitoare se anticipează o volatilitate crescută, pe o lichiditate în creştere, ţinând cont că în şedinţa din 18 septembrie, FED va decide diminuarea (sau nu) a ratei dobânzii. Va fi importantă marimea acesteia, dacă vom avea o reducere cu 0,25% sau 0,5%. În funcţie de această decizie, vom avea creşteri sau scăderi conjuncturale de preţ.

sursa: www.ktd.ro