Potrivit unui studiu publicat marţi de Bloomberg New Energy Finance, procentul mediu anual al celor care schimbă furnizorul de utilităţi a ajuns la aproape 12%, mai mult decât dublu comparativ cu situaţia din 2008. De exemplu, numai cele şase mari companii de utilităţi din Marea Britanie au pierdut peste două milioane de clienţi după 2010. 

Nume mari precum Centrica Plc sau EON SE au oferit orice de la panouri solare pe acoperiş la dispozitive inteligente pentru a-şi satisface clienţii. Însă noile companii promit preţuri mai mici, servicii mai bune cu clienţii şi angajamente serioase faţă de energiile regenerabile şi în aceste condiţii au dat naştere unei tendinţe de renunţare la companiile tradiţionale de utilităţi care ar putea fi imposibil de inversat. 

„În faţa creşterii concurenţei, furnizorii tradiţionali au avut dificultăţi în a-şi păstra clienţii”, este de părere Meredith Annex, analist la BNEF. 

Acest exod este susţinut de liberalizarea pieţei de utilităţi din Europa, care a început în anii 1990 şi a fost consolidat în 2007 prin al Treilea pachet energetic, care permite clienţilor să schimbe furnizorul de utilităţi. 

Potrivit datelor furnizate de Autoritatea de reglementare de pe piaţa energiei din Marea Britanie (Ofgem), jumătate din consumatorii britanici care au renunţat la una din cele şase mari companii de utilităţi anul trecut s-au îndreptat spre un startup care oferă preţuri mai mici sau noi metode de facturare. De exemplu, firma Octopus Energy Ltd. permite clienţilor să plătească preţul angro la electricitate perceput în momentul în care consumă energia plus o sumă fixă lunară. Ofgem susţine că aproape jumătate din clienţii marilor companii de utilităţi sunt nemulţumiţi de serviciile furnizate, ceea ce înseamnă că ar putea creşte numărul celor care vor schimba furnizorul. 

De această situaţie profită în primul rând startup-urile. De exemplu, în Marea Britanie distribuitorii independenţi, în grup, au devenit al patrulea mare furnizor de energie electrică pentru consumatorii casnici, în condiţiile în care în urmă cu un deceniu existau doar câteva astfel de companii. 

În încercarea de a răspunde la fuga clienţilor, fiecare mare companie de utilităţi din Europa oferă în prezent un dispozitiv inteligent („smart”), care permite utilizatorilor să controleze căldura şi electricitatea prin intemediul telefoanelor mobile sau comenzilor vocale. De asemenea, marii furnizori oferă puncte de încălcare pentru vehiculele electrice şi panouri solare care pot fi instalate pe acoperişul caselor. În plus, majoritatea oferă aşa numite tarife verzi, ceea ce înseamnă că furnizorii acoperă cantitatea de electricitate cumpărată de consumatori cu o cantitate egală de energie verde cumpărată de compania de utilităţi.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: