din industria cinematografica. Eroii principali: regizorul Sergiu Nicolaescu, senator PSD, si Adrian Sarbu, un om de afaceri, care detine companii din domeniul mass-media si productiei de film. Motivul conflictului: privatizarea a trei societati cinematografice aflate in portofoliul Ministerului Culturii si Cultelor. Scenele din film arata cum marele regizor, despre care se spune ca este inchistat in mentalitati invechite, impiedica privatizarea, pentru a produce in continuare filme pe banii statului. Adrian Sarbu este prezentat ca omul care grabeste interesat privatizarea: are bani, experienta in domeniu (detine studiourile Buftea) si sustinerea conducerii ministerului. Scenariul filmului pare a fi inspirat dintr-un fapt real care a fost destul de mediatizat. Insa, in prezent, relatia dintre cei doi este, de cativa ani, cat se poate de amiabila. Lucru mentionat de ambele parti: „M-am suparat pe Adrian Sarbu in momentul in care a transformat Buftea intr-un studio pentru transmisii TV. Buftea era al treilea studio de cinema din Europa. In ultimii doi ani, spre bucuria mea, Sarbu a inceput sa produca filme romanesti si straine. In conditiile acestea nu am de ce sa mai fiu suparat pe el. Adrian Sarbu a renuntat la a mai cumpara alte societati de stat din cinematografie. Acest lucru a dus la o impacare intre mine si el”, spune Sergiu Nicolaescu. Potrivit unor apropiati ai omului de afaceri Adrian Sarbu, acesta pare sa nu mai vrea sa achizitioneze alte studiouri cinematografice care apartin statului.In spatele acestui ecran, realitatea este alta, miza si actorii diferiti. Sub aparentul conflict dintre cei doi actori, conflict invocat in cercurile oficiale ca fiind motivul amanarii privatizarii, se ascund de fapt cu totul alte interese. Unul dintre actori iese la rampa si divulga din soaptele auzite din spatele scenei. „In privatizare au intervenit alte interese si alti oameni care nu au nimic in comun cu televiziunea si cinematografia si care sunt interesati de patrimoniul imobiliar din cinematografie. Eu cred ca toate aceste lucruri l-au surprins si pe Adrian Sarbu”, precizeaza Nicolaescu.De altfel, in ultimul an, oamenii din mediul de afaceri din aceasta industrie vorbesc ca ar exista un interes ascuns privind activele societatilor.Statul a uitat in propria ograda trei societati de productie de filme: Animafilm, Sahiafilm si Rofilm. Spunem a uitat, pentru ca situatia lor financiara le aduce in pragul falimentului. Acum se pregateste un proiect de lege privind restructurarea si privatizarea lor. Fiecare dintre cele trei societati – Animafilm, Rofilm si Sahia Film -, pe care statul intentioneaza sa le restructureze si mai apoi sa le privatizeze, incepand cu anul 2004, detine active importante. Numai sediile in care functioneaza aceste institutii valoreaza astazi, pe piata, milioane de dolari. De exemplu, sediul Rofilm din Mihail Kogalniceanu nr. 11, fost sediu al Gestapo-ului si al Ambasadei Germane inainte de 1944, are o valoare de cel putin doua-trei milioane de dolari. Demersurile autoritatilor conduc catre ideea unei eventuale instrainari a bunurilor imobile ale societatilor de stat din domeniul cinematografiei. Primul pas a fost facut in vara acestui an, o data cu apartia OUG nr. 64/2003. Una dintre cele mai semnificative modificari ale Legii cinematografiei nr. 630/2002 prin aceasta ordonanta este trecerea sediilor Rofilm, Animafilm si Sahiafilm in administrarea Regiei Autonome Romaniafilm. Pasul doi va fi facut in cadrul restructurarii: se prevede transformarea Romaniafilm din regie autonoma in companie nationala si fuziunea prin absorbtie a Animafilm si Sahiafilm, intr-o companie nationala de creatie si productie cinematografica, Rofilm urmand sa fie lichidata.Urmeaza apoi vanzarea, prin licitatie, a unei importante parti din bunurile imobile aflate in administrarea Romaniafilm: salile de cinematograf, sediile administrative si alte anexe. Ioan Hidegcuti, secretar de stat in Ministerul Culturii si Cultelor, ne-a precizat ca se vor pastra cateva cladiri: una care apartine societatii Animafilm, unde se va muta Compania Nationala Romaniafilm, si inca una din imobilele Sahiafilm, pentru Compania Nationala de Creatie si Productie Cinematografica. Acestea sunt masurile de dinaintea privatizarii, masuri care lasa loc la multe interpretari. Chiar daca banii obtinuti din vanzarea sediilor vor intra in capitalul social al societatilor – dupa cum sustine Ioan Hidegcuti -, cum se mai poate vinde o societate care este atractiva doar prin activele pe care le detine, si nu prin profitabilitatea sau marca lor? Un studiu asupra situatiei financiare a celor trei societati arata ca volumul datoriilor raportate la valoarea totala a activului reprezinta 39% in cazul Animafilm, 76,3% la Sahiafilm si 177,7% pentru Rofilm. Concluzia specialistilor: Rofilm este deja in faliment, iar celelalte doua – Sahiafilm si Animafilm – se situeaza la pragul minim de rentabilitate, ceea ce constituie un handicap serios in procesul de privatizare. In cazul regiei Romaniafilm, diagnosticul este: risc de faliment.
Matrix in mizerie
Oare ce au inteles din filmul Matrix spectatorii care l-au vizionat intr-un cinemagraf care nu dispune de sonorizare de ultima generatie? Aparitia filmelor de acest gen ne-a gasit total nepregatiti. In secolul 21, cinematografele romanesti sunt spatii insalubre, cu mobilier ros de sobolani, dotate la nivelul anilor 70.
· Din cele peste 350 de cinematografe, cate exista in Romania in prezent, doar cateva, pe care le putem numara pe degete, dispun de tehnica si aparatura pe masura unui film ca Matrix. si dintre acestea, majoritatea sunt private. Restul apartin statului si sunt intr-o stare deplorabila.
· 360 de cinematografe sunt administrate astazi de Regia Autonoma Romaniafilm, dintre care doar 226 sunt in functiune.
· Lipsa resurselor financiare pentru investitii in modernizarea salilor de cinema a avut drept rezultat scaderea numarului de spectatori, de la an la an. In 1998 se inregistrau 6,8 milioane de spectatori, iar la sfarsitul anului trecut numarul lor s-a redus aproape la jumatate, in aceste sali. Implicit, si veniturile anuale realizate pe fiecare unitate cinematografica in parte au scazut. De la 23.000 de dolari, in 1998, la circa 14.000 de dolari in 2002.
· Strategia de restructurare urmareste, pentru cinematografele aflate in proprietatea privata a statului, vanzarea prin licitatie deschisa, iar pentru cele din domeniul public, inchirierea.
