Privatizare pe zero lei

Privatizare pe zero lei
Publicat de CAPITAL la 17 aprilie 2003, 12:00

Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/ 2001, Legea caselor nationalizate. Noile norme ar trebui sa explice felul in care cei care nu si-au recapatat casele nationalizate de la stat vor primi actiuni la companiile de stat. De la ce companii se vor aloca actiuni? Reprezentantii Guvernului spun ca de la cele aflate in portofoliul Ministerului Industriei sau al APAPS. Trebuie spus ca la APAPS nu au mai ramas decat putine intreprinderi, in general cele mari si care, aproa

Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/ 2001, Legea caselor nationalizate. Noile norme ar trebui sa explice felul in care cei care nu si-au recapatat casele nationalizate de la stat vor primi actiuni la companiile de stat. De la ce companii se vor aloca actiuni? Reprezentantii Guvernului spun ca de la cele aflate in portofoliul Ministerului Industriei sau al APAPS. Trebuie spus ca la APAPS nu au mai ramas decat putine intreprinderi, in general cele mari si care, aproape fara exceptie, au o situatie financiara complicata. APAPS a anuntat ca pana la sfarsitul anului vrea sa finalizeze privatizarea. Asadar, este putin probabil ca beneficiarii legii sa poata primi prea multe actiuni din ceea ce administreaza APAPS. Mai complicata este situatia cu actiunile detinute de Ministerul Industriei. In aceasta zona se amesteca, la gramada, companii performante (Petrom, distributia de energie electrica, distributia de gaze naturale s.a.) cu altele care au o situatie financiara subreda (mineritul, Termoelectrica s.a.). Sa nu uitam ca pentru o buna parte din companiile performante a fost deja lansata privatizarea prin programe incheiate cu organismele financiare internationale. Sosirea unor noi actionari (cei prevazuti de Legea nr. 10/2001) ar putea incurca strategia de privatizare.
Este clar ca, din start, legea naste posibilitatea aparitiei unor abuzuri. Adica, „baietii descurcareti” se vor lipi de actiuni la firme profitabile, ceilalti se vor multumi cu ciurucuri.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.