Primii migranți vor ajunge în România! S-a aflat acum
Primii migranți vor ajunge, în curând, în România. Scandalul va fi unul imens. Totul s-a aflat acum. Este oficial și s-a aflat și numărul celor care vor fi relocați către țara noastră.
Totul s-a aflat. România a primit răspuns favorabil privind apelul Comisiei Europene de relocare a unor migranți din Malta. Ministerul Afacerilor Externe informează, printr-un comunicat transmis vineri, că în urma ultimelor evoluţii privind migranţii din Marea Mediterană, România a fost contactată recent de Comisia Europeană, care coordonează eforturile de identificare a unor soluţii pentru salvarea vieţilor migranţilor, autorităţile ţării noastre răspunzând favorabil privind relocarea a 10 persoane din Malta.
„Autorităţile române au decis să răspundă favorabil, alături de mai multe State Membre, privind posibilitatea de a prelua un număr limitat de migranţi, care să fie relocaţi (în cazul nostru este vorba de 10 persoane din Malta). Este o decizie care arată disponibilitatea României de a contribui la efortul de solidaritate în astfel de situaţii, fiind vorba de persoane vulnerabile, care necesită protecţie, iar acest răspuns nu pune în niciun fel presiune pe sistemul românesc de azil”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, au mai existat situaţii similare în acest an, iar România a participat la trei astfel de apeluri de preluare făcute de către Comisia Europeană, respectiv două din Italia, pentru un număr de 10 persoane şi unul din Malta, pentru un număr de cinci persoane aflate în nevoie de protecţie, care s-au finalizat cu sosirea, până în prezent, pe teritoriul României a unui număr de 11 persoane.
„Autorităţile române cunosc situaţia din Marea Mediterană şi România a participat activ la discuţiile purtate în vederea identificării unor soluţii, atât pentru evitarea pierderii de vieţi omeneşti, cât şi pentru împiedicarea deschiderii unor breşe care să conducă la încurajarea migraţiei ilegale. Chiar dacă situaţia actuală nu poate fi comparată cu nivelul fluxurilor de migranţi din perioada 2015-2016, fenomenul rămâne foarte îngrijorător, cu o creştere semnificativă a mortalităţii în rândul migranţilor care aleg această cale”, evidenţiază comunicatul MAE.
Conform sursei menţionate, în timpul Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene s-a reuşit identificarea unor soluţii punctuale privind reacţia statelor membre UE în astfel de situaţii.
„În condiţiile în care, în ultimii ani nu s-au înregistrat progrese semnificative în negocierea reformării Regulamentului Dublin, în timpul Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene, autorităţile române implicate au reuşit să identifice soluţii punctuale prin introducerea unui nou concept, respectiv aranjamentele temporare, un instrument fără caracter legislativ obligatoriu menit să simplifice coordonarea dintre statele membre UE în astfel de situaţii. Acesta a avut la bază respectarea principiului solidarităţii, prin participarea la mecanismul de împărţire a responsabilităţii, pe bază de voluntariat, ţinând cont de realităţile din fiecare Stat Membru şi a capabilităţilor de care acesta dispune pentru a-şi asuma preluarea unor persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională, deseori vulnerabile”, se mai afirmă în comunicatul MAE.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





