Prețul petrolului a crescut, din nou, joi. „Aurul negru” s-a scumpit cu circa 4%

Astăzi, 19 august 2022, prețul petrolului a crescut cu aproximativ 4% deoarece datele privind consumul de combustibil din Statele Unite ale Americii şi estimările privind o posibilă scădere a livrărilor de petrol din Rusia la sfârșitul acestui anul au sporit temerile potrivit cărora încetinirea creșterii economice ar putea submina cererea mondială de petrol.

În prezent, contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 3,41 dolari americani (3,6%), ajungând astfel la 97,06 dolari americani pe baril. Țiţeiul U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 3 dolari americani (3,4%), ajungând până la 91,11 dolari americani pe baril.

Menționăm că preţurile la țiței au crescut cu peste 1% în timpul sesiunii precedente, deşi prețul petrolului Brent a scăzut la un moment dat la cel mai redus nivel din februarie, pe măsură ce semnele unei încetiniri economice s-au amplificat în anumite state.

Pe data de 12 august, stocurile de ţiţei din Statele Unite ale Americii au scăzut cu 7,1 milioane de barili, potrivit datelor publicate de către Administraţiei pentru Informaţii în Domeniul Energiei. Aceste date au contrazis aşteptările potrivit cărora stocurile de țiței din SUA vor scădea cu 275.000 de barili deoarece exporturile de petrol au atins un record de 5 milioane de barili pe zi (bpd).

Sancțiunile UE asupra petrolului din Rusia vor cauza un nou val de scumpiri

Interdicţiile Uniunii Europene asupra exporturilor de petrol din Rusia ar putea limita oferta de „aur negru”. Atunci când vor crește restricțiile asupra importurilor de ţiţei rusesc livrat pe cale maritimă în UE, ne vom confrunta cu un nou val de scumpiri.

„Embargourile UE vor forţa Rusia să închidă producţia pentru aproximativ 1,6 milioane (bpd) până la sfârşitul anului, ajungând la 2 milioane bpd în 2023. Embargourile UE asupra importurilor de petrol ruseşti vor înăspri în mod semnificativ condiţiile de pe pieţe şi vor ridica cotaţia petrolului Brent la 119 dolari pe baril până la sfârşitul anului”, a explicat compania de consultanţă BCA Research, relatează agenția de presă Reuters.

Cu toate acestea, Rusia prognozează o creştere a producţiei de petrol şi a exporturilor sale până la sfârşitul anului 2025, potrivit unui document emis de către Ministerului Economiei de la Moscova, care a precizat că veniturile Rusiei din exporturile de energie vor creşte cu 38% în acest an, parţial datorită volumelor mai mari ale exporturilor de petrol.