Preţul barilului de petrol, la nivelul cel mai scăzut din ultimii 12 ani
Preţul barilului de petrol de referinţă în Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol a scăzut joi cu 6,26% până la 27,85 dolari, nivelul cel mai scăzut din ultimii peste 12 ani.
După trei scăderi consecutive, cu o pierdere cumulată de 12,4% (3,94 dolari), barilul de petrol al OPEC a fost cotat joi la preţul cel mai redus după cel din 6 noiembrie 2003.
Preţul 'aurului negru' OPEC a început să scadă puternic la începutul anului trecut, din cauza deciziei grupului de a menţine nivelul producţiei în pofida excesului de ofertă de pe piaţă.
Prin această scădere puternică, producătorii de petrol din OPEC se confruntă cu serioase probleme în economiile şi bugetele de stat, în special Iran şi Venezuela. Semnificativa reducere a preţului se produce în contextul crizei diplomatice dintre Arabia Saudită şi Iran, după executarea unui cleric şiit în ţara arabă.
În acelaşi timp, piaţa petrolului se confruntă cu o scădere a cererii din cauza frânării creşterii Chinei, a doua mare economie a lumii. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





