“Tehnologiile noastre de fabricaţie şi procesele chimice pe care le implică au fost în mare parte alese cu mult timp în urmă, când comercianţii şi inginerii industriali puteau să-şi permită luxul de a nu acorda prea mare atenţie consecinţelor negative a ceea ce se producea”, arată Daniel Goleman, în cartea de referinţă “Inteligenţa Ecologică”, din care va prezentăm, mai jos, un amplu fragment.

Cartea  se va distribui luni, 2 septembrie împreună cu revisca Capital, exclusiv în reţeaua magazinelor Immedio şi Relay din toată ţara, la preţul de 14,9 lei. Cei care o vor cumpăra vor primi şi un discount de 150 de euro la achiziţionarea oricărui  pachet de înscriere la conferinţa lui Daniel Goleman, precum şi un abonament gratuit la revista Capital pe 12 luni. Daniel Goleman va veni in Romania pe 25 septembrie, la invitația companiei Extreme Training, pentru a susţine o conferență despre rolul Inteligenței Emoționale în Leadershi, la palatul Parlamentului din Bucureşti. Evenimentul va oferi audienței o zi memorabilă în prezența celui care a revoluționat domeniul psihologiei prin contribuția științifică adusă conceptului de Inteligență Emoțională

Autor al cărții Inteligența Emoțională (Curtea Veche Publishing), tipărită în peste 5 milioane de exemplare în întreaga lume, și psiholog, Daniel Goleman a transformat felul în care ne educăm copiii, în care relaționăm cu familia și prietenii și în care facem afaceri. Publicata in 1995, Inteligența Emoțională s-a aflat pe lista de bestsellere a New York Times vreme de un an și jumătate şi a fost inclusă în lista celor mai influente 25 de cărți de Business Management de către revista TIME.  Scriitorul a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.
Citește un fragment din “Inteligența ecologică”, de Daniel Goleman, expertul numărul unu în studiul emoțiilor:
Preţul ascuns al lucrurilor pe care le cumpărăm

Acum câtva timp am cumpărat ceva din impuls: o maşinuţă de curse din lemn de un galben strălucitor, cu o bilă verde ce ţinea loc de cap al şoferului şi patru discuri lipite pe părţi în loc de roţi. Jucăria costa doar 99 de cenţi. Am cumpărat-o pentru nepoţelul meu de 8 luni, cu gândul că-i va plăcea la nebunie.

După ce-am ajuns acasă cu maşinuţa de curse din lemn, am citit din întâmplare că, datorită faptului că plumbul din vopsele face culorile (în special galbenul şi roşul) să pară mai strălucitoare şi să fie mai rezistente în timp — şi costă mai puţin decât alternativele —, e mai probabil ca jucă­riile mai ieftine să-l conţină. Apoi am dat peste un articol de ziar în care se semnala că un test făcut pe o mie două sute de jucării luate de pe rafturile magazinelor — inclusiv lanţul de magazine din care cumpărasem acea maşinuţă — a scos la iveală faptul că un mare procent dintre jucării conţineau plumb în diferite cantităţi.

N-am nici cea mai vagă idee dacă vopseaua galben strălucitor de pe maşinuţa de jucărie conţine sau nu plumb — dar eram mai mult ca sigur că, odată ajunsă în mâinile nepoţelului meu, acesta o va băga imediat în gură. Acum, la câteva luni după, acea maşinuţă de jucărie se află încă pe biroul meu, pentru că nu i-am mai dat-o nepoţelului.

Lumea noastră, a abundenţei materiale, are un preţ ascuns. Nu ne putem da seama de măsura în care lucrurile pe care le cumpărăm şi pe care le folosim zi de zi au şi alt fel de costuri — taxa de mediu, de sănătate a consumatorului şi de lucru a celor care, prin munca lor, ne oferă confortul şi ne satisfac necesităţile. Trecem prin viaţa noastră de zi cu zi scăldându-ne într-o mare de lucruri pe care le cumpărăm, le folosim şi le aruncăm, le stricăm sau le păstrăm cu grijă. Fiecare dintre aceste lucruri îşi are propriul trecut şi propriul viitor, poveşti şi finaluri ascunse de ochii noştri, o ţesătură de efecte uitate de-a lungul drumului de la origine sau de la inventarea ingredientelor, în timpul fabricării şi al transportului, trecând prin subtilele consecinţe ale utilizării lor în casele sau la locurile noastre de muncă, până la ziua în care le aruncăm. ªi totuşi, aceste efecte nevăzute ale tuturor acelor lucruri pot fi cel mai important aspect al lor.

Tehnologiile noastre de fabricaţie şi procesele chimice pe care le implică au fost în mare parte alese cu mult timp în urmă, când comercianţii şi inginerii industriali puteau să-şi permită luxul de a nu acorda prea mare atenţie consecinţelor negative a ceea ce se producea. În schimb, erau mulţumiţi, oarecum de înţeles, de beneficii: electricitate gene­­rată prin arderea cărbunilor, cu rezerve care să le-ajungă secole întregi; materiale plastice ieftine şi maleabile produse dintr-o aparent nesfâr­şită mare de petrol; o comoară de compuşi chimici sintetici; pudră de plumb ieftină care dă strălucire şi viaţă vopselelor. Nu au luat în seamă costu­rile acestor alegeri, bine intenţionate la acea vreme, asupra planetei noastre şi a oamenilor.

Deşi compoziţia şi consecinţele acestor lucruri pe care le cumpărăm şi le folosim zilnic sunt în cea mai mare parte rezultatul deciziilor luate cu mult timp în urmă, ele încă urmează acelaşi proces de producţie — şi ajung în casele noastre, în şcoli, în spitale şi la locurile de muncă. Moşte­nirea materială pe care ne-au lăsat-o invenţiile-minune de altădată ale erei industriale ce au rezistat de-a lungul secolului XX ne-a făcut viaţa mult mai comodă decât aceea a buni­cilor noştri. Ingenioase combinaţii de molecule, nemaiîntâlnite până acum în natură, au dat naştere unui şir de miracole cotidiene. Folosite ca atare în mediul de afaceri din trecut, produsele chimice şi procesele industriale îşi aveau cu siguranţă rostul lor, rost pe care acum nu şi-l mai găsesc. Consumatorii şi comercianţii deopotrivă nu-şi mai pot permite să nu ţină seama de produsele chimice şi de procesele industriale prin care au fost create şi de impactul acestora asupra mediului.

În scrierile mele anterioare am explorat ce înseamnă să fii inteligent emoţional şi, mai recent, social. Aici analizez felul în care împreună putem să devenim mai atenţi cu privire la impactul ecologic al vieţii pe care o ducem — şi modul în care inteligenţa ecologică împreună cu transparenţa pieţei pot crea un mecanism pentru o schimbare pozitivă.

Să fiu sincer, în ceea ce priveşte inteligenţa ecologică ştiu la fel de puţine precum cea mai mare parte dintre noi. Dar în timpul în care m-am docu­mentat şi am scris această carte, am fost îndeajuns de norocos să dau peste o reţea virtuală de oameni — atât directori, cât şi oameni de ştiinţă — care excelează într-una sau alta din setul de abilităţi de care avem urgent nevoie ca să construim tezaurul uman al inteligenţei ecologice şi să lăsăm cunoaşterea să ne ghideze deciziile în direcţii mai bune. Schiţând posibi­lităţile acestei viziuni, m-am inspirat din formarea mea ca psiholog şi ­jurnalist ştiinţific pentru a cerceta lumea comerţului, a proceselor de fabri­caţie, pentru a explora ideile de ultimă oră din domenii precum neuroeconomia sau informatica, şi mai ales dintr-o disciplină nouă, ecologia industrială.

Acest drum continuă unul pe care l-am început acum mai bine de douăzeci de ani, când am scris într-o carte despre autoamăgire că obi­ceiu­rile noastre de consum la scară mondială creează un deficit ecologic nemaiîntâlnit de-a lungul istoriei, „numai din cauza nepăsării noastre cu privire la legătura dintre deciziile pe care le luăm zilnic — de exemplu, de a cumpăra un lucru în locul altuia — şi costul la care ne supun aceste decizii“.

Atunci îmi imaginam că într-o zi vom deveni cumva capabili să apreciem cu exactitate pagubele survenite în urma unui anumit proces de fabri­caţie sau de ambalare, transport şi depozitare a unui anumit produs şi rezumarea acestor aspecte într-o unitate de măsură uşor de utilizat. ªtiind aceste lucruri despre un televizor sau despre o cutie învelită în foiţă de aluminiu, consideram că am deveni mai responsabili cu privire la impac­tul pe care îl au deciziile noastre individuale asupra planetei. Dar brusc mi-am pierdut energia şi interesul de a continua, recunoscând: „Nu există astfel de informaţii, şi cei mai preocupaţi dintre noi de aspectul ecologic nu cunosc cu adevărat efectul real al modului nostru de viaţă asupra planetei. ªi astfel, ignoranţa de care dăm dovadă ne lasă să cădem într-o mare autoamăgire cum că micile sau marile decizii din viaţa noastră materială nu ar avea cine ştie ce consecinţe“.

În toţi aceşti ani nu auzisem de ecologia industrială, disciplină care, în mod obişnuit, face chiar acele analize pe care mi le doream. Ecologia industrială ia fiinţă în punctul în care chimia, ­fizica şi ingineria întâlnesc ecologia şi reuneşte aceste domenii pentru a calcula impactul pe care îl au lucrurile create de om asupra naturii. În trecut, atunci când îmi doream ca acest domeniu să existe, acea disciplină încă necunoscută de-abia se închega. În anii ’90, un grup de cercetare din cadrul Academiei Naţio­nale de Inginerie a pus bazele acestui domeniu şi prima ediţie a revistei Journal of Industrial Ecology a apărut în 1997, la mai bine de zece ani de când simţisem nevoia existenţei unui astfel de domeniu.

Ecologia industrială îşi are rădăcinile în înţelegerea faptului că sistemele industriale le copiază pe cele naturale în multe privinţe: şuvoiul de obiecte fabricate care curge de la o companie la alta, extrase din pământ şi prelucrate în combinaţii noi, poate fi măsurat în termeni de articole, echipament, material, fonduri pentru producţie şi producţia în sine reglementate de un fel de metabolism inferior. În această privinţă, şi industria poate fi considerată un fel de ecosistem, unul care are un efect profund asupra tuturor celorlalte sisteme ecologice. Domeniul include subiecte la fel de diverse precum estimarea emisiilor de dioxid de carbon rezultate din orice proces industrial sau analizarea fluxului global al fosforului, până la modul în care etichetarea electronică ar putea eficientiza recicla­rea deşeurilor şi consecinţele ecologice ale unui număr crescut de camere de baie luxoase în Danemarca.

Îi consider pe ecologiştii industriali — împreună cu cei situaţi în avangarda domeniilor precum sănătatea mediului — drept premergătorii unei ere a conştientizării, una care ar putea furniza piesa fundamentală în eforturile noastre colective de a ne proteja planeta şi oamenii care trăiesc pe ea. Imaginează-ţi ce s-ar întâmpla dacă informaţiile deţinute acum doar de specialişti precum ecologiştii industriali ar fi cunoscute de noi toţi: predate copiilor în şcoli, accesate cu uşurinţă pe web, reduse la esen­ţial în evaluări ale lucrurilor pe care le cumpărăm şi le producem, şi rezumate atunci când suntem pe cale de a cumpăra ceva.
Chiar dacă suntem doar un singur cumpărător, un agent de achiziţii în cadrul unei organizaţii sau un director care conduce o firmă, dacă am cunoaşte consecinţele ascunse ale lucrurilor pe care le cumpărăm, vindem sau producem cu precizia unui ecologist industrial, am putea deveni mode­latori ai unui viitor mai bun aliniindu-ne mai bine deciziile la valorile noastre. Toate metodele de a face aceste informaţii cunoscute publi­cului larg sunt deja luate în considerare. În momentul în care aceste informaţii vor ajunge în mâinile noastre, vom intra într-o eră pe care eu o numesc una a transparenţei radicale.


Te-ar putea interesa și: