Președintele Poloniei: Ceea ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător. Nu îndeplineşte standardele democratice europene

Președintele Poloniei: Ceea ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător. Nu îndeplineşte standardele democratice europene

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 13 martie 2025, 13:00

România, în ochii tuturor! În opinia președintelui Poloniei, Andrzej Duda, „ceea ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător şi nu îndeplineşte standardele democratice europene.”

Andrzej Duda, despre scandalul politic din România

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, care se află la final de mandat, a vorbit despre anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România din 2024, spunând că acest lucru nu respectă standardele democratice europene. El și-a exprimat îngrijorarea că o situație similară ar putea apărea și în Polonia, unde rezultatele alegerilor trebuie validate de Curtea Constituțională.

În legătură cu posibila influență a Administrației Trump asupra alegerilor din țara sa, Andrzej Duda a spus că este sigur că polonezii își vor lua propriile decizii, dar și-a arătat îngrijorarea față de posibile contestații ale rezultatelor, așa cum s-a întâmplat în România, având în vedere că și în Polonia judecătorii vor trebui să valideze rezultatele.

„Nu există nicio îndoială că în prezent avem de-a face cu o criză constituţională foarte gravă în Polonia. Ceea ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător şi nu îndeplineşte standardele democratice europene”, a precizat el în cadrul unui interviu acordat pentru Financial Times.

Andrzej Duda
Andrzej Duda (SURSA FOTO: Dreamstime)

Andrzej Duda, acuzații la adresa Comisiei Europene

Președintele Polonia a acuzat Comisia Europeană (CE) că nu reacționează la conflictul instituțional din Polonia, spunând că, de fapt, CE ar fi acționat pentru ca Donald Tusk să revină la putere în 2023.

„Comisia Europeană se preface acum că nu vede acest lucru”, a zis liderul polonez.

„Şi ştiţi de ce? Pentru că prim-ministrul Tusk este membru al aceluiaşi partid european ca majoritatea membrilor Comisiei Europene, împreună cu preşedintele acesteia (Ursula von der Leyen)”, i-a răspuns Donald Tusk, referindu-se la familia politică a PPE.

Cine este Andrzej Duda?

Andrzej Duda este din Partidul Lege și Justiție (PiS), care a fost la putere în Polonia timp de 8 ani până în 2023, când liberalii conduși de Donald Tusk au preluat guvernarea. PiS face parte din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) din Parlamentul European, iar Tusk face parte din PPE.

El nu poate candida pentru un nou mandat la alegerile din 18 mai, iar Karol Nawrocki, desemnat candidatul PiS, este în urma primarului Varșoviei, Rafał Trzaskowski, candidatul Platformei Civice. Totuși, campania electorală s-a schimbat în urma creșterii în sondaje a unui alt candidat, Sławomir Mentzen de la Confederația (partid de extremă dreapta), care a ajuns pe locul 2.

Pe vremea guvernării PiS, Polonia a intrat în conflict cu Uniunea Europeană (UE) din cauza unor măsuri ce nu respectau statul de drept, ceea ce a dus la reținerea unor fonduri europene. După ce Donald Tusk a preluat guvernarea, el a încercat să îmbunătățească relațiile cu Bruxelles-ul și să schimbe deciziile anterioare ale PiS, mai ales în domeniul justiției. Deși au avut conflicte, el și Guvernul Tusk au fost de acord în privința securității țării.

Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.