”Sunt conştient de faptul că în România există o mare aşteptare în ceea ce priveşte statutul de membru deplin în Schengen. Ştiţi şi părerea guvernului federal, noi suntem de multă vreme de părere că locul României este în Spaţiul Schengen şi pot să vă asigur că sprijinul nostru de a-i convinge şi pe aceea care în acest moment stau deoparte că va continua sprijinul nostru”, a spus președintele Germaniei la Palatul Cotroceni.

Relațiile dintre România și Germania, din ce în ce mai strânse

Frank-Walter Steinmeier a adăugat că prietenia dintre Germania şi România este una care a crescut în 30 de ani de bune relaţii care îi leagă, atât politic cât şi economic şi cultural.

”Oamenii din ţara dvs s-au ridicat cu trei decenii în urmă cu succes împotriva unui regim opresiv şi au luptat cu dificultate şi curaj pentru democraţie şi libertate şi vă asigur că nu doar eu, personal, ci chiar şi mulţi alţi germani au în continuare respect pentru acest lucru”, a mai declarat acesta.

Liderul de la Berlin a apreciat, totodată, cooperarea economică dintre cele două țări.

”Este foarte important pentru mine să mă refer la această într-adevăr excelentă colaborare atât în UE cât şi în NATO. Pentru noi este un parteneriat de încredere şi solid, care în aceste vremuri ale războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei este mai important”, a declarat el.

Klaus Iohannis l-a primit pe Frank-Walter Steinmeier la Palatul Cotroceni

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, se află într-o vizită oficială de trei zile în România.

Pentru început, astăzi, 24 mai, liderul de la Berlin s-a întâlnit cu preşedintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. După discuţiile purtate de cei doi în spatele uşilor închise, Steinmeier şi Iohannis au ieşit în faţa jurnaliştilor, pentru o conferinţă de presă comună.

Cu această ocazie, Klaus Iohannis a subliniat legătura extrem de strânsă pe care o au România şi Germania.

„Domnule Preşedinte federal, îmi face o deosebită plăcere să vă primesc din nou aici, la Palatul Cotroceni, de data aceasta în cadrul vizitei de stat în România. Bine aţi venit!

Vizita dumneavoastră şi contactele româno-germane intense din ultima perioadă evidenţiază caracterul privilegiat, cu valenţe strategice, al relaţiilor dintre ţările noastre.

Avem un dialog politic consistent în plan bilateral şi european, o cooperare economică solidă şi legături interumane puternice, datorită comunităţii româneşti din Germania şi minorităţii germane din România.

Aceste comunităţi reprezintă puntea vie de legătură dintre societăţile noastre, iar contribuţia lor la dezvoltarea relaţiei româno-germane este extrem de importantă în plan cultural, social, economic şi nu numai”, a transmis miercuri, 24 mai, Klaus Iohannis.