Preşedintele Ungariei demisionează, după ce a fost acuzat de plagiat
Şeful statului ungar, Pal Schmitt, implicat într-un caz de plagiat legat de teza lui de doctorat, şi-a prezentat luni demisia, după ce iniţial a indicat că nu va demisiona, scrie Agerpres
Preşedintee Pal Schmitt a pierdut pe 29 martie titlul de doctor acordat de către Universitatea Semmelweis, care a calificat drept "plagiat" teza lui asupra istoriei Jocurilor Olimpice susţinută cu douăzeci de ani în urmă.
Partidele de opoziţie au cerut toate demisia preşedintelui, care s-a întors joi la Budapesta dintr-o vizită în Coreea de Sud.
Săptămânalul ungar HVG a publicat la începutul lunii ianuarie extrase din teza lui Pal Schmitt ce pare o traducere din limba franceză a unei lucrări aparţinând unui expert bulgar, Nikolai Gheorgiev.
"Reproducerea lucrării bulgarului Gheorgiev, pe 180 de pagini din cele 215 ale tezei lui Pal Schmitt, permite să se presupună că este vorba despre un plagiat", a scris publicaţia amintită.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





