Ediţia ieşită miercuri de sub tipar la iniţiativa sindicaliştilor, care refuză să vadă ziarul murind, nu este totuşi ultimul număr, conducerea publicaţiei anunţând că nu o va pune în distribuţie. „Sediul şi personalul France Soir au fost ieri victimele unei acţiuni de comando violente (…) Nu sunt întrunite condiţiile pentru realizarea astăzi a unei ediţii tipărite de calitate, în condiţiile editoriale cerute”, susţine un comunicat intern semnat de miliardarul rus Aleksandr Pugaciov, proprietarul publicaţiei.
Acesta anunţase în luna octombrie încetarea apariţiei ediţiei tipărite la 15 decembrie şi suprimarea a 89 de locuri de muncă din 127. Ultimele săptămâni ale cotidianului au fost marcate de manifestaţii şi acţiuni sindicale, care au încercat, fără succes, să îl determine pe proprietarul rus să îşi schimbe decizia. Mai multe acţiuni în justiţie au fost declanşate împotriva lui Pugaciov, reprezentanţii personalului acuzându-l că nu are acceptul comitetului de întreprindere pentru a-şi pune în aplicare planul.
France Soir pune astfel capăt unei istorii de aproape 67 de ani. Prima sa ediţie a apărut în 1944, în clandestinitate, la iniţiativa unor membri ai Rezistenţei în timpul ocupaţiei germane. A devenit rapid cotidianul francez cu cel mai mare tiraj, atingând 1 milion de exemplare în 1953. În epoca sa de glorie, tipărea şapte ediţii de zi, la care lucrau peste 400 de ziarişti.
Simbol al unei prese moderne „în stil american”, cu fotografii mari, titluri-şoc, benzi desenate, France Soir a început totuşi să înregistreze vânzări tot mai mici. După dispariţia directorului Pierre Lazareff, în 1972, ziarul a trecut prin mai multe mâini, până când a fost achiziţionat în 2009 de Aleksandr Pugaciov, care a injectat 75 milioane de euro, pe lângă zecile de milioane din ajutoare publice. Creşterea vânzărilor, de la 20.000 la 80.000 de exemplare, timp de câteva luni, a fost urmată de schimbarea repetată a conducerii şi de modificări ale liniei editoriale, până la anunţul final de încetare a apariţiei.
Sursa: Agerpres