Cele trei clădiri de birouri deţinute de grupul imobiliar austriac CA Immo în Bucureşti au fost evaluate la sfârşitul lunii septembrie la 91 milioane de euro, în scădere cu 27,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, valoarea fiind comparabilă cu preţul plătit de compania imobiliară austriacă la achiziţie în 2003, 2004 şi 2005.

Cea mai mare investiţie din Bucureşti a CA Immo, imobilul de birouri Bucharest Business Park, cumpărat în anul 2005 de la dezvoltatorul Portland Trusta, este şi cea care a pierdut cel mai mult ca valoare într-un an.

Astfel, la finalul primelor nouă luni, clădirea cu o suprafaţă închiriabilă de 23.800 de metri pătraţi, a fost evaluată de către companie la 58,26 milioane de euro, cu 23% sub valoarea stabilită în perioada similară a anului trecut, de 75,5 milioane de euro şi sub preţul plătit la achiziţie de circa 62 milioane de euro, potrivit datelor CA Immo. La sfârşitul anului trecut clădirea era evaluată la 67,6 milioane de euro.

În urma reevaluării, randamentul din închirierea imobilului a ajuns la 9,8%, faţă de 7% în 2008. Printre chiriaşii clădirii se numără BAT, IBM, Coca-Cola, Sony, Romsys, 3M, Ness.

Scăderi şi pentru Opera Center

Investitorul austriac a intrat pe piaţa din România în 2003 prin achiziţia imobilului de birouri Opera Center 1 din Bucureşti, dezvoltat, de asemenea, de compania Portland. Un an mai târziu, CA Immo a cumpărat Opera Center 2.

Opera Center 1 a fost evaluat, în perioada analizată, la 25,7 milioane de euro, reprezentând o scădere cu 34% faţă de acelaşi interval din 2008, în condiţiile unui randament din închiriere care a urcat de la 6,8% anul trecut, la 11% în acest an. Valoarea Opera Center 2 a fost stabilită la şapte milioane de euro, faţă de 11,25 milioane de euro în 2008, iar randamentul la 11,6% de la 6,3%.

CA Immo a plătit la achiziţie, 23 milioane de euro pentru Opera Center 1 şi 6,4 milioane de euro pentru Opera Center 2.

Investiţiile locale, 16,9% din portofoliul companiei

CA Immo mai dezvoltă la Sibiu un centrul comercial, unde ca urmare a crizei economice a decis să construiască deocamdată doar o fază, de 9.800 de metri pătraţi, care este închiriată de reţeua germană de bricolaj Obi. Centrul comercial urmează să fie construit pe un teren de 220.000 de metri pătraţi situat în zona de nord a oraşului, în urma unei investiţii de circa 100 milioane de euro. Suprafaţa utilă a centrului va fi de 80.000 de metri pătraţi. Proiectul era estimat în septembrie la 23 milioane de euro.

În plus, CA Immo a anunţat că va dezvolta şi la Arad un centru comercial specializat, în parteneriat cu dezvoltatorul austriac Lengger Group, investiţia urmând să ajungă la circa 13 milioane de euro. Suprafaţa construită a proiectului, care a fost amânat pentru moment, va fi de 14.000 de metri pătraţi. Terenul din Arad a fost achiziţionat în luna iunie a anului trecut.

Valoarea activelor deţinute de CA Immo în România se ridică astfel la 116,3 milioane de euro, reprezentând 16,9% din portofoliul companiei în Europa, exclusiv Austria.

În Europa de Est, compania mai este prezentă în Polonia, Slovacia, Serbia, Cehia, Bulgaria, Slovenia, Rusia, Ungaria.

SURSA: Mediafax