Premierul Victor Ponta a prezentat, luni seară, REZULTATELE NEGOCIERILOR ce au avut loc în cursul zilei de astăzi între Guvern şi FMI.

Printre acestea se numără, majorarea salariului minim brut anul viitor în două etape, respectiv de la 800 lei, în prezent, la 850 lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 lei de la 1 iulie. Vor fi operate şi creşteri salariale individuale, dar nu pentru toţi bugetarii, ci ţintit pe profesori debutanţi şi medici rezidenţi.

De asemenea, Guvernul va introduce o acciză de 0,7 cenţi la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră.

Accizele vor fi indexate de de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb.

Nivelul contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) va fi redus cu 5 puncte procentuale din al doilea semestru al anului viitor, dacă Guvernul va identifica până la 1 iulie toate resursele care să permită compensarea integrală a efectelor acestei măsuri.

Guvernul va creşte cu 25% redevenţele pentru resursele naturale, cu excepţia celor de petrol şi gaze, în urma finalizării negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisiei Europene (CE).